Cristian Bușoi își dă demisia de la șefia PNL București după înfrângerea din București: Înțelept e să ne retragem. Și conducerea națională e responsabilă pentru scorul din Capitală
„Nu încă. O să avem o discuție în BEX, dar așa pare cel mai înțelept”, a spus Cristian Bușoi, luni, pentru Mediafax.
Surse liberale au precizat, pentru Mediafax, că alături de acesta vor demisiona și liderii PNL de sectoare, mai puțin președintele organizației liberale Sector 2, Anca Boagiu. Filiala PNL București a obținut un scor foarte slab la alegerile europarlamentare, cam jumătate din scorul general al formațiunii, au precizat sursele citate.
Bușoi: Înțelept e să ne retragem. Și conducerea națională e responsabilă pentru scorul la București
Cristian Bușoi a transmis, în legătură cu demisia sa de la șefia PNL București, că „cel mai înțelept lucru este să ne retragem”, însă a precizat că și conducerea națională a partidului e responsabilă pentru scorul PNL în Capitală la alegerile europarlamentare.
„PNL București a avut o organizare bună și a făcut tot ce trebuie pentru a susține și a ajuta campania PNL la nivel național. Le mulțumesc colegilor președinți de sectoare care s-au mobilizat și le mulțumesc voluntarilor PNL care au ajutat ca mesajele PNL să se ducă spre bucureșteni. Îi mulțumesc, de asemenea, lui Rareș Bogdan pentru implicarea în campanie. Efortul pe care l-a făcut a fost recunoscut. Am preluat organizația la 12% cu 74.041 de voturi la alegerile locale din 2016. La alegerile europarlamentate de anul acesta, PNL București a obținut 15,7%, adică 145.952 de voturi. Este o dublare a numărului de voturi. Dar, ca președinte al PNL București, eu și întreaga echipă de conducerea a PNL București ne asumăm responsabilitatea pentru scorul la București. Îmi asum răspunderea și pentru că sunt de 23 de ani în PNL și am făcut mereu ceea ce a fost cel mai bine pentru PNL”, a transmis Cristian Bușoi, într-un comunicat de presă remis, luni, Mediafax.
Acesta a adăugat că și conducerea națională a PNL este responsabilă pentru scorul slab al PNL București, precizând că partidul are nevoie de unitate, nu de discuții în contradictoriu între liderii liberali.
„Trebuie însă să nu ne amăgim. Și conducerea națională a partidului este responsabilă pentru scorul PNL la București. Organizarea și politica locală sunt o parte componenta importantă într-o campanie electorală, dar la București și în marile orașe cel mai mult influențează votul politic, imaginea națională a partidului și a liderilor săi. PNL are nevoie de unitate, a câștigat alegerile europarlamentare și nu dorim discuții în contradictoriu în Biroul Politic și nu dorim să punem președinții din țară să aleagă între conducerea partidului și solidaritatea cu organizația București. De aceea, am decis ca cel mai înțelept este să ne retragem. Voi rămâne implicat în organizația PNL București și voi rămâne activ în dezbaterile privind temele pe București”, a completat Bușoi.
Liberalul a precizat că lasă moștenire la PNL București două proiecte la cheie „Deblocăm Bucureștiul” și construirea Spitalului Municipal.
„Las PNL București două proiecte la cheie : „Deblocăm Bucureștiul”, adică soluții pentru deblocarea traficului din București și construirea Spitalul Municipal, pentru care PNL a făcut campanie publica în 2015 și pe care apoi PNL l-a susținut și pentru care administrația PSD-Firea nu a mișcat niciun pas în 3 ani. Administrația PSD-Firea este o nenorocire pentru București și încă 4 ani pierduți. Ceea ce este însă important este faptul ca administrația PSD-Firea poate fi bătută și trebuie bătută de un candidat al PNL. Este nevoie de o acțiune comună a opoziției în București și în țară, dar USR nu a fost mereu un aliat corect, ci un competitor interesat ca PNL să scadă. Au fost multe situațiile în care, ca președinte al PNL București, m-am făcut că nu văd lucrurile incorecte făcute de USR la București, pentru a salva aparența opoziției unite”, a mai spus Cristian Bușoi.
Nu în ultimul rând libralul a mai afirmat că este de 23 de ani în PNL și că nu este „genul de vedetă politică de Facebook”, iar lupta anti-PSD a arătat-o ținând unită filiala PNL București și dublând voturil în trei ani de zile.
„Liderii vin și pleacă, dar oamenii în organizații care muncesc voluntar, pentru că ei cred în PNL, sunt cea mai importantă resursă a partidului. Le mulțumesc încă o dată pentru toată munca lor și sunt bucuros că am avut onoarea de a fi alături de ei în acești ani. Sunt de 23 de ani în PNL și nu sunt genul de vedetă politică de Facebook; iar antipesedismul l-am arătat ținând PNL București unit și dublând voturile în 3 ani”, a conchis Cristian Bușoi.
Liberalii se vor reuni luni, de la 11.00, în ședința BEX urmată de BPN, de la ora 13.00. Formațiunea condusă de Ludovic Orban va face o analiză a scorurilor obținute de filialele partidului, însă rămâne de văzut dacă filiala PNL București va fi preluată de Rareș Bogdan.
În prezent, configurația organizațiilor PNL ale Capitalei: Cristian Bușoi conduce filiala PNL București, Victor Picu este lider PNL Sector 1, Anca Boagiu este președinte PNL Sector 2, Florin Alexe la PNL Sector 3, Răzvan Sava la PNL Sector 4 , Cristian Marian Olteanu la PNL Sector 5 iar Cornel Pieptea la PNL Sector 6.
Potrivit rezultatelor parțiale centralizate de BEC, după numărarea a aproximativ 96% dintre voturile exprimate la alegerile europarlamentare, cifrele sunt: PNL – 26,89%, PSD – 22,89%, USR-PLUS -21,78%.
Foto: Hepta