Cristian Bușoi, suspectat de plagiat. A fost demarată o anchetă

Publicat: 18 02. 2016, 09:44

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Marius Raica, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că teza de doctorat a lui Cristian Bușoi este evaluată de Comisia de Etică a instituției de învățământ, ancheta urmând să fie finalizată în termen de o lună.

„Universitatea, la ora actuală, evaluează teza (de doctorat a lui Cristian Bușoi – n.r.) conform cerințelor pe care le-au ordonat organizațiile Societatea Academică Română și Societatea pentru Universități Curate. Instituția are de dat un răspuns în termen de o lună. Este o adresă care a venit doar la Comisia de Etică a universității. Solicitările de transmitere a tezei în format electronic le-am executat, au fost trimise la toate centrele, este un document public, transparent, nu e niciun fel de problemă”, a declarat Raica.

El a afirmat că, din 2013, Universitatea de Medicină și Farmacie folosește un program care poate depista elemente de plagiat și care este aplicat tuturor tezelor de doctorat, iar până în prezent nu a găsit niciun caz de plagiat ( lucrarea a fost prezentată de Bușoi în anul 2010 – n.r.).

„Avem, din 2013, un program pentru plagiat, care are capacitatea de 70 de milioane de caractere, deci este unul dintre cele performante. Funcționează din 2013 și este aplicat tuturor tezelor de doctorat, prin sondaj la 10 la sută din total, vă dați seama că avem în fiecare an 800 de absolvenți, vă dați seama că ne-ar trebui un departament doar pentru așa ceva. Toți colegii noștri care doresc să-și verifice lucrările originale înainte de publicare au acces gratuit la acest program și, în plus, trebuie știut că nu sunt obligați să o facă. Pentru că știți că plagiatul este o treabă «pe persoană fizică», pentru a folosi citate din clasici. La tezele de doctorat, de când este aplicat acest sistem nu, nu am avut niciun caz de plagiat. Este vorba și de o interpretare a acestui soft, pentru că o similitudine de 1,5 la sută (din lucrarea de doctorat – n.r.) este considerată ca falsă. Dar nu este calitatea mea și nici domeniul în care să pot să mă exprim și nici nu este cazul”, a spus Marius Raica.

Stelian Ene, reprezentant al Asociației Institutul pentru modernizarea educației, declara, în 5 februarie, pentru MEDIAFAX, că teza de doctorat a lui Cristian Bușoi conține elemente de plagiat, liberalul replicând că deși pot fi analize ”pe o rigurozitate perfectă sau nu”, lucrarea lui este una originală.

Stelian Ene afirma că ong-ul pe care îl reprezintă a analizat până în prezent lucrarea de doctorat a europarlamentarului Cristian Bușoi și a coordonatorului acestuia, prof. univ. dr. Cristian Vlădescu, care a ocupat funcția de consilier al președintelui Traian Băsescu. Asociația a inițiat o campanie de verificare a lucrărilor de doctorat a principalilor lideri politici, urmând să realizeze o analiză și cu privire la teza de doctorat a copreședintelui PNL Alina Gorghiu.

Dacă lucrarea de doctorat susținută de Cristian Vlădescu nu conține ”elemente de plagiat”, cea a europarlamentarului se situează ”într-o zonă gri”, potrivit lui Stelian Ene.

”Se poate vorbi despre elemente de plagiat. Aici este o zonă gri. Nu vrem să emitem o judecată exhaustivă cu privire la întraga teză de doctorat”, declara reprezentantul Asociației Institutul pentru modernizarea educației, la solicitarea MEDIAFAX.

”Ce ne interesează este aducerea subiectului în atenția publicului și ca normele de citare să fie văzute în cazuri mai celebre și să fie văzute de toată lumea. Vrem ca oamnenii să înțeleagă cum se citează corect. Este o zonă gri, noi nu spunem dacă a plagiat sau nu a plagiat. Nu ne ocupăm cu partea legală de contestare a plagiatelor”, declara Stelian Ene, afirmând că asociația nu deține resursele juridice necesare pentru a se lupta în instanță.

Contactat de MEDIAFAX, Cristian Bușoi nega că ar exista elementele de plagiat din teza sa de doctorat, afirmând că deși pot fi făcute comentarii privind ”rigurozitate perfectă sau nu”, oricine citește atât teza sa, cât și analiza pot vedea „că nu sunt probleme”.

”Eu cred că este binevenită această campanie de verificare a tezelor de doctorat și sunt convins că din păcate multe dintre tezele de doctorat din România au probleme serioase. Nu este, însă, și cazul tezei mele de doctorat. Chiar dacă pot fi anumite comentarii, analize, pe o rigurozitate perfectă sau nu, cred că, în esență, oricine o citește și. mai ales, oricine citește cu atenție chiar și această analiză vede că nu sunt probleme”, declara, pentru MEDIAFAX, europarlamentarul.

El afirma că a citit analiza tezei sale de doctorat și, deși ”au existat semne de întrebare în ceea ce privește partea teoretică, partea introductivă, chiar și autorul analizei recunoște că au fost amintiți, au fost citați nu doar la bibliografie, ci și prin utilizarea ghilimelelor și a notelor de subsol” autorii singurelor lucrări din România pe tema pe care europarlamentarul a analizat-o în teza sa de doctorat ”Politici de sănătate în programele electorale și de guvernare în perioada de tranziție”, susținută în cadrul școlii doctorale a Universității de medicină și farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara.

”Am văzut și am citit acest articol. Vă pot spune că lucrarea mea de doctorat este una la care am muncit și sunt foarte sigur că nu are probleme în sensul în care ar putea fi (formulate-n.r.) acuzații de plagiat. Am făcut nenumărate interviuri cu foști prim-miniștrii, foști miniștrii ai sănătății, am analizat programele de guvernare și capitole de sănătate din platformele electorale ale partidelor”, spunea Bușoi.

Europarlamentarul afirma că dacă se vot citi concluziile analizei ”se va vedea că nu există o acuzație formală” în ceea ce privește texa sa de doctorat.

Potrivit analizei publicate de Stelian Ene pe platforma contributors.ro, în primul capitol din Secțiunea III a tezei prezentarea ideologiilor politice este preluată aproape în întregime din două surse – , Doctrine politice contemporane de Andrei Țăranu și lucrarea Doctrine politice coordonată de Alina Mungiu-Pippidi ”din care Bușoi copiază și aranjează paragrafe fără delimitare și în cele mai multe locuri fără citare adecvată”.

”Metoda este interesantă prin aceea că Bușoi este în mod clar conștient de necesitatea de a cita și delimita textul reutilizat, deoarece există exemple de citare corectă din ambele lucrări, cu notă de subsol și ghilimele. Dacă ar fi însă aplicate consecvent, aceste metode ar necesita includerea între ghilimele a aproape întregului subcapitol, lucru evident inacceptabil într-o lucrare de doctorat. (…) Următorul subcapitol, III.1.2, dedicat legăturii dintre sănătate și ideologii, păstrează tehnica de construcție anterioară, Bușoi amestecând fragmente corect atribuite cu unele duplicate pe care și le asumă implicit”, scrie Stelian Ene, care identifică și numeroase elemente de autoplagiat.

Potrivit aceleiași surse, capitolele IV.2 și IV.3 ale secțiunii IV, care se ocupă de analiza programelor de guvernare și a celor electorale publicate în perioada 2004-2009, frapează prin ”spațiul modest acordat analizei propriu-zise și zecile de pagini în care autorul citează sau parafrazează textul programelor la care face referire”.

Singurele date despre Asociația Institutul pentru modernizarea educației disponibile online se referă la momentul înființării – octombrie 2015.