Cristian Diaconescu, despre sistemul PATRIOT: „Ar trebui să evaluăm cererea fără a vulnerabiliza frontierele NATO”
This browser does not support the video element.
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a comentat pentru Gândul, într-un dialog cu jurnalista Marga Nițu și profilerul H.D. Hartman, scenariul în care el ar primi o cerere din partea viitorului președinte al SUA pentru a dona un sistem de apărare antiaeriană Patriot. Puteți urmări emisiunea integral AICI.
Întrebat cum ar reacționa în calitate de președinte al României la o astfel de cerere, Diaconescu a subliniat importanța evaluării strategice și a menținerii solidarității NATO: „Plecând de la premisa că președintele american înțelege faptul că la est de Viena, riscul testării militare a solidarității NATO este mult mai mare decât la vest de Viena, pentru că nimeni într-un restaurant în Hamburg nu se așteaptă la vreo provocare într-o formă sau alta de natură militară. Ori aici, noi, balticii și polonezii, pur și simplu ridicăm cât se poate de sus această temă pe agendă.”
Diaconescu a continuat, accentuând necesitatea negocierii atente și informate: „În condițiile în care se negociază și fiind convins că partea americană cunoaște aceste evaluări, putem discuta, dar, repet, fără a vulnerabiliza, pentru că nu este nici în interesul americanilor să vulnerabilizeze frontierele.”
CITEȘTE ȘI:
Decizie CSAT: România va dona Ucrainei un sistem de rachete PATRIOT