Cristian Diaconescu (PMP) dezminte informațiile că i s-ar fi promis funcții în Guvern

Publicat: 17 11. 2021, 13:58
Actualizat: 17 11. 2021, 19:19
Sursa: MEDIAFAX FOTO

Cristian Diaconescu, președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP), a transmis că este total neadevărată știrea că ar fi primit promisiuni de funcții în Guvern.

„Am aflat că circulă o informație falsă, conform căreia, eu împreună cu o serie de colegi din PMP am fi primit promisiuni privind ocuparea unor funcții în Guvern (care Guvern, nu se știe?). Știrea este 100% falsă”, a scris Cristian Diaconescu, pe contul de Facebook.

Ce a decis partidul

Președintele PMP a postat sâmbătă, 14 noiembrie, pe pagina sa de Facebook, un mesaj referitor la discuțiile din spațiul public privind o eventuală fuziune a formațiunii cu PNL. Liderul formațiunii a spus că PMP a decis o colaborare cu PNL în ceea ce privește unele proiecte naționale sau locale, dar dă asigurări că dispariția PMP „este exclusă”.

„Am decis, astăzi, împreună cu colegii mei din Partidul Mişcarea Populară să cooperăm privind proiecte naţionale sau locale cu PNL. Prin acest demers, Partidul Mişcarea Populară înţelege necesitatea ca aşteptările electoratului de dreapta să se materializeze prin coordonarea, între cele două formaţiuni politice, în domenii în care expertiza fiecăruia dintre cele două partide poate fi complementară. Sub preşedinţia mea, Partidul Mişcarea Populară va continua să rămână una dintre cele mai importante forţe politice, de dreapta, de pe eşichierul politic românesc. Deci dispariţia acestei formaţiuni politice este exclusă”, a scris Cristian Diaconescu pe pagina sa de Facebook.

Discuțiile din spațiul public referitor la o eventuală fuziune dintre cele două partide apăruseră zilele anterire, iar PMP a anunțat oficial: „Consiliul Național al Partidului Mișcarea Populară, reunit în 13 Noiembrie, a decis continuarea discuțiilor cu Partidul Național Liberal privind un proiect politic comun, desemnând și o echipă de negociere în acest sens ”.

Președintele PMP a negat vehement fuziunea cu Partidul Național Liberal. „Știrile apărute în spațiul public privind deciziile care ar fi fost luate de PMP privind fuziunea cu PNL, sunt false”, a declarat liderul PMP, într-un mesaj postat pe contul de Facebook al formațiunii.