Cristian Dumitrescu preia interimarul la șefia Senatului

Publicat: 05 03. 2014, 12:12
Actualizat: 03 02. 2019, 06:21

Biroul Permanent al Senatului va înregistra cererea lui Crin Antonescu de demisie de la șefia Senatului, care se va publica apoi în Monitorul Oficial.

Pe perioada vacanței postului, Biroul permanent stabilește interimatul, cel mai probabil acesta urmând a fi preluat de către vicepreședintele Cristian Dumitrescu (PSD), care a și prezidat ultima ședință de plenului.

Conducerea Senatului stabilește miercuri și programul alegerii unui nou președinte al Senatului. În acest sens, grupurile parlamentare vor face propuneri de candidaturi pentru șefia Senatului.

Potrivit unor surse parlamentare, noul președinte al Senatului va fi ales, în plen, în ședința de luni.

Președintele Traian Băsescu a declarat, marți seară, că demisia lui Crin Antonescu de la șefia Senatului nu a apărut încă în Monitorul Oficial, iar decizia Parlamentului este semnată de un vicepreședinte, ceea ce „poate fi un motiv de respingere” la Curtea Constituțională.

„Dacă luăm la puricat decizia asta, demisia lui Crin Antonescu de la șefia Senatului nu a apărut în Monitorul Oficial. Hotărârea a fost semnată de un vicepreședinte. Eu vă spun că este o realitate, nu știu dacă PDL și PMP s-au legat de acest amănunt, care, din punct de vedere legal, poate fi un motiv de respingere și la Curtea Constituțională”, a spus șeful statului.

Președintele a ținut să precizeze că „Antonescu este președintele Senatului, până la apariția deciziei în Monitorul Oficial”.

Parlamentul a adoptat, marți, prin vot secret cu bile, cu 346 voturi „pentru” și 191 „împotrivă”, proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a menționat că Hotărârea este semnată, după ce a trecut de votul Parlamentului, de el, ca președinte al Camerei Deputaților și de Cristian Dumitrescu, vicepreședinte al Senatului.

Hotărârea Parlamentului privind modificarea structurii și compoziției politice a Guvernului a fost publicată marți seară în Monitorul Oficial.