Cristian Popescu Piedone: Am trimis liderilor Coaliției două scrisori privind o ALIANȚĂ cu PUSL pentru Bucureşti. PSD-ul a marșat, PNL-ul nu a dorit
This browser does not support the video element.
Candidatul Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a declarat că a trimis liderului PSD, Marcel Ciolacu şi preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, o scrisoare privind o alianţă cu PUSL pentru Bucureşti. El a explicat că aceștia au ignorat propunerea.
Cristian Popescu Piedone a transmis că s-a întâlnit cu liderii Coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, înainte de începerea campaniei, și că le-a propus să îl sprijine în cursa pentru Primăria Generală.
Am făcut două scrisori. M-am întâlnit personal cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, și cu președintele PNL, domnul Ciucă, spunându-le la vremea respectivă că intenționăm și noi să facem parte din această alianță, să ne sondăm atât eu, cât și candidații de la vremea respectivă. La nivel local, pe mine nu mă interesează europarlamentarele. Dacă PSD-ul ar fi marjat, PNL-ul a fost cel care nu a dorit. Mi-am făcut și adrese scrise ca să nu zica că vorbele se duc în vânt. Ce e scris rămâne și nu că suport PSD-ul. La ideea că hai să ne măsurăm, nu că îl vrem pe Piedone. Hai să vedem care ar câștiga, a declarat Piedone pentru Gândul.
Potrivit lui Piedone, unii politicieni nu au verticalitate și nu se țin de cuvânt.
În politică ați văzut că unde se scuipă se și linge. Din nefericire n-au verticalitate. Eu, Cristian Popescu Piedone, nu scuip unde ling și asta s-a văzut în teritoriu. Dacă am zis o vorbă, chiar dacă pierd pe vorba mea mă duc în prăpastie, dar mă întorc cu cuvântul meu. Eu sunt de modă veche, a precizat Piedone.
El l-a criticat pe actualul edil al Municipiului București, candidatul independent Nicușor Dan, susținut de Alianța Dreapta Unită, că nu și-a îndeplinit promisiunile făcute în campania electorală din 2020.
Trebuie să scăpăm de Nicușor Dan, primarul leneș. Primarul care din cele 20 de proiecte cu care a câștigat și a mințit populația Bucureștiului n-a făcut unul, a adăugat el.
Urmărește interviul aici.
CITEȘTE ȘI: