Cristian Preda vrea vot de la 16 ani și limitarea funcției prezidențiale la un singur mandat
Europarlamentarul PDL Cristian Preda susține, pe blog, că partidul trebuie să avanseze propuneri îndrăznețe legate de modificarea Constituției, el precizând că, personal, are în vedere introducerea votului de la 16 ani și limitarea funcției prezidențiale la un singur mandat.
Preda spune că USL dorește să facă dezbaterea constituțională.și o va face.
„Deocamdată, PDL a reacționat modest: a numit în comisia parlamentară mai mulți reprezentanți cvasi-necunoscuți și a propus public un singur proiect, și anume cel care decurge din referendumul din toamna lui 2009. Ar fi trebuit, cred eu, angajați în comisia de revizuire deputați și senatori cu notorietate, ar fi fost, de asemenea, util să fie reluate toate punctele din Raportul Stanomir, și revăzute opțiunile asumate de guvernul Boc. Ar fi fost binevenită și o întâlnire cu experți constituționali, inclusiv cu cei care au participat la elaborarea textului din 1991 sau a revizuirii din 2003. Consultarea unor constituționaliști din afara României ar putea aduce cu siguranță un plus definirii poziției îmbrățișate”, susține Preda.
Potrivit acestuia, trebuie avansate propuneri îndrăznețe, care să arate că PDL înțelege ce se petrece în lumea politică de astăzi și că pune la încercare majoritatea.
„În ceea ce mă privește, am avansat cu câtva timp în urmă două propuneri, care ar merita să fie introduse în dezbatere, fie și pentru a lua pulsul societății politice. Am în vedere ideea introducerii votului de la 16 ani (mai întâi în alegerile locale și euro-parlamentare, apoi la cele generale și prezidențiale), ca și ideea de a limita la un singur mandat funcția prezidențială. Dacă prima propunere corespunde unei nevoi de a ne sincroniza cu evoluția din plan european, a doua idee ar fi justificată de criticile aduse președinților post-decembriști, cum că ar abuza de putere tocmai pentru a se realege”, spune Preda.
El adaugă că ar fi nevoie, de altfel, ca PDL nu doar să reacționeze la agenda fixată de USL, ci să propună subiecte care interesează societatea și soluții pe care cetățenii le așteaptă de la politicieni.
„De pildă, mi s-ar părea nimerit să abordăm subiecte sensibile precum: creditele pentru studii, reducerea mortalității cauzate de accidentele rutiere ori costul transportului public. Nu mai dau alte exemple: sunt zeci și sute, ignorate de dezbaterea politică, deși interesează în cel mai înalt grad societatea. Toate ar trebui pregătite de discuții informate, pentru a căuta nuanțe sau accente, astfel încât să nu ne scape ceva relevant.
În fine, n-ar fi rău dacă am merge pe calea de-tabloidizării comunicării. Pe scurt: e nevoie de rigoare și seriozitate”, încheie eurodeputatul.