Prima pagină » Știri politice » Criză la PNL. Alți șase deputați liberali vor pleca din grupul parlamentar

Criză la PNL. Alți șase deputați liberali vor pleca din grupul parlamentar

Criză la PNL. Alți șase deputați liberali vor pleca din grupul parlamentar

Demisiile din grupul parlamentar PNL sunt la ordinea zilei. În sedința de plen de la Camera Deputaților, liberalii Ionel Dancă, Constantin Şovăială, Antonel Tănase, Claudiu Martin Chira, Nicolae Giugea şi Gabriel Plăiaşu, au anunțat că vor demisiona din grupul parlamentar PNL

Deputatul Ionel Dancă, una din vocile importante din PNL, consideră că actuala conducere liberală sfidează mandatul pe care electoratul PNL l-a acordat partidului și pe această cale aduce acuze inclusiv președintelui Klaus Iohannis.

„Vreau să cer iertare zecilor de mii de familii îndurerate ale celor care au murit din cauza COVID care, mulţi sau puţini, au crezut în autorităţile statului când au spus că pandemia a fost învinsă şi nu s-au vaccinat la timp şi au ajuns la un sfârşit tragic. Vreau să cer iertare miilor, zecilor de mii de membri ai PNL şi simpatizanţilor PNL care au muncit în campaniile politice pentru a guverna România fără PSD, pentru a dezvolta România. Aceasta nu este România normală pe care am promis-o românilor”, a declarat Ionel Dancă.

De asemenea și deputatul Antonel Tănase a avut o reacție respingătoare la adresa conducerii partidului, acuzând leadership-ul PNL că se portretizează aidoma unor „faraoni”, în timp ce românii vor trebui consecințele crizei politice.

„Dragi români, vi se pregăteşte o perioadă fantastică, o perioadă de şapte ani în care unii se visează faraoni şi alţii vor trebui să suporte consecinţele unei crize pe care nu în totalitate a generat-o guvernarea, dar criza politică a accelerat şi agravat condiţiile medicale şi economice. Având un plan atât de fantastic şi eu considerându-mă un om normal, consider că e mai bine să reprezint liberalismul din afara PNL şi să sper că la un moment dat partidul îşi va reveni”, a afirmat Antonel Tănase.

De asemenea ei au afirmat au speranța că partidul își va reveni, însă până atunci își vor continua activitatea în Parlament ca deputați neafiliați.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?