CRIZĂ. Marcel Ciolacu: „Nu vor mai exista bani pentru spitale. Primăriile vor intra în colaps financiar”

Publicat: 28 04. 2020, 14:39
Marcel Ciolacu. Sursă foto: Facebook

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că în curând nu vor mai exista bani pentru spitale județene, subliniind că începând cu dat de 1 iunie consiliile județene vor intra în colaps financiar.

„Banii primiți de la Guvernul României pentru spitalele județene, pentru funcționarea lor și pentru lupta medicilor cu virusul, au fost 17 milioane lei.

Începând cu data de 1 iunie, cel târziu 1 iulie, consiliile hudețene și marile primării de municipiu vor intra în colaps financiar.

Au fost impuse prin ordonanțe militare o sumedenie de atribuții către administrațiile locale nesusținute financiar de către guvernul României, de aceea împreună cu grupurile parlamentare vom veni cu un amendament la rectificarea bugetară”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o conferință de presă la sediul PSD.

De asemenea, Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că PSD a decis să depună două moțiuni simple care îi vizează pe miniștrii de la Agricultură, Adrian Oros, și de la Finanțe, Florin Cîțu, pentru modul în care au gestionat situația din ultima perioadă privind finanțele statului și exportul de cereale.