Prima pagină » Știri politice » Cronica unei moțiuni EȘUATE. Opoziția avea nevoie de ÎNCĂ 72 DE VOTURI

Cronica unei moțiuni EȘUATE. Opoziția avea nevoie de ÎNCĂ 72 DE VOTURI

Cronica unei moțiuni EȘUATE. Opoziția avea nevoie de ÎNCĂ 72 DE VOTURI
Camerele reunite ale Parlamentului au respins moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Viorica Dăncilă. Vezi de ce demersul era din start sortit eșecului

Așa cum era de așteptat, moțiunea Opoziției împotriva guvernului Dăncilă nu a trecut de votul reunit al Parlamentului. Doar 161 de senatori și deputați au votat demersul, cu 2 mai puțini decât îl semnaseră și cu 72 mai puțini decât ar fi fost nevoie ca să dărâme executivul. 

11:45 După ce solicitarea PNL de suplimentare a ordinii de zi cu două proiecte de declarații a fost respinsă, dezbaterea moțiunii de cenzură „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, rușinea României” a început.

Propunerea social-democratului Dan Suciu, de a păstra ordinea de zi a fost aprobată cu 257 de voturi „pentru” și unul împotrivă, în timp ce un parlamentar nu a votat.

11:00 Senatorii și deputații au luat o a doua pauză de consultări, după ample dezbateri pe marginea solicitării PNL de a suplimenta ordinea de zi cu două proiecte de declarații pe temele Justiție și derapajul grav din economie.

Senatul nu a fost informat cu privire la cele două proiecte de declarații, iar social democrații refuză suplimentare ordinii de zi.

„Colegii au făcut o dezinformare. Cele două solicitări au fost depuse numai la secretariatul general al Camerei Deputaților. Senatul nu a fost informat. Moțiunea de cenzură s-a depus la birourile permanente. Senatul nu a fost în cunoștiință de cauză. Nu susținem introducerea pe ordinea de zi”, a declarat senatorul PSD Șerban Valeca.

Deputatul USR Dan Barna i-a replicat că e de ajuns ca o singură cameră să fie informată.

„Când venim în fața dvs cu niște propuneri de procedură într-un context politic parlamentar dificil, vă rog să ne credeți că ne asigurăm că respectăm regulamentul. Cele două cereri au fost depuse ca multe alte cereri în Parlamentul României, pe care le-ați votat cu mânuța dvs, cu cartelele, fără ca cineva să spună că sunteți în afara regulamentului. Art 20 alin 4 care spune că, dacă există opinii contrare, sunteți obligați să supuneți votului, atunci dvs faceți un abuz. Un abuz care arată că este dată de voia bunului plac. Exact cum a declarat și dl Iordache. De ce să nu supuneți votului? Atunci aruncați la coș Constituția Romțniei și spuneți că dictatura e PSD-ALDE”, a acuzat Raluca Turcan.

Liderul deputaților PSD, Dan Suciu, a cerut o pauză de consultări de 10 minute și le-a cerut colegilor de partid să părăsească sala.

„Realitatea este una singură. Vă temeți de propria moțiune de cenzură. Vă temeți să vedeți că astăzi sunteți cu foarte multe voturi în minus pentru că ne-ați băgat proceduri noi. Pentru că nu vreți pur și simplu să discutăm propria dvs moțiunea vă solicit pauză de 10 minute și rog toți colegii PSD să iasă din sală”, a spus Suciu.

10:30  Parlamentarii USR au protestat înaintea dezbaterilor moțiunii de cenzură pentru demiterea Guvernului Dăncilă.

După de liderul deputaților PSD, Danile Suciu, a cerut 10 minute de consultări, cei de la USR au început să protesteze cu afișe pe care scria „NU dați OUG!” și au strigat către reprezentanții Guvernului „Rușine!”.

În acest timp, premierul Viorica Dăncilă se uita impasibilă pe telefon.

10:15 La începutul ședinței de plen, liderul deputaților PNL Raluca Turcan a cerut joi, la începutul ședinței de plen, să fie suplimentată ordinea de zi cu două declarații.

„PNL solicită, în baza a trei articole din regulamentul comun al Camerei Deputaților și Senatului, suplimentarea ordinii de zi cu două declarații ale Parlamentului, înregistrate deja la secretariatul general și care se referă la transpunerea recomandărilor Comisiei Europene și a Comsiei de la Veneția în legislația referitoare la justiție și de asemenea o declarație referitoare la derapajele grave economice în care ne aflăm și atacul la adresa societății în ansamblu și a companiilor”, a anunțat Turcan.

Demersul opoziției a fost ironizat de liderul deputaților PSD Dan Suciu.

„Nu vă lăsați păcăliți, stimați colegi, pentru că întotdeauna diavolul se ascunde în detalii. Noi am venit să discutăm o moțiune de cenzură care nu va reuși. Penru a acoperi acest eșec, colegii din opoziție vin și ne bagă pe sub nas aceste două declarații. Dacă credeți că puteți face asta, atunci vă înșelați amarnic. Astăzi veți înregistra încă un eșec drăguț, al unei moțiuni care nu va aduna nici măcar semnăturile semnatarilor. Dacă tot ne-ați adus să asigurăm cvorumul pe care oricum nu îl aveați. Să închidem acest an și să închidem marota că PSD-ALDE nu are majoritate, dar astăzi vă rog nu mai încercați trucuri ieftine„, a replicat Suciu.

După cum a anunțat Florin Iordache, care conduce ședința, în sală erau prezenți 249 din cei 465 de parlamentari.

PSD nu are emoții

La începutul lunii decembrie, Viorica Dăncilă declara că nu are emoții în legătură cu moțiunea de cenzură, deoarece există majoritate parlamentară și are încredere în colegii de partid.

Nici președintele PSD Liviu Dragnea nu are emoții. „Nu cred că au șanse,” afirmă Dragnea, care își păstrează încrederea că parlamentarii PSD nu vor vota pentru moțiune.

ALDE este un partener loial de coaliție

Duminică, liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a ținut să participe la Consiliul Național PSD, unde a reafirmat loialitatea partidului său și a anunțat că vor merge împreună în alegeri.

„Aveți în ALDE un partener corect, un partener loial, cu care trebuie să ne propunem nu numai orizontul 2020, ci trebuie să mergem mai departe și, așa cum am discutat nu o dată în ultima perioadă cu colegul meu, cu Liviu, orizontul nostru trebuie să fie 2024, pentru că avem multe lucruri de făcut împreună și dacă nu vom face noi aceste lucruri, cine o să le facă? ” a declarat Tăriceanu, care anunțase încă de luna trecută că, la o eventuală moțiune de cenzură, ALDE va vota în apărarea Guvernului și aprecia că Opoziției îi lipsesc 50 de voturi pentru a trece moțiunea.

Luni, vicepreședintele Senatului Claudiu Manda (PSD) declara că parlamentarii PSD-ALDE vor fi prezenți în sală la dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură a Opoziției, pentru a asigura cvorumul, dar nu vor vota.

UDMR nu votează moțiunea: nu sunt șanse reale

Și parlamentarii UDMR vor fi prezenți în sala de plen, dar nici ei nu vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. Kelemen Hunor a explicat că Opoziția nu a venit cu un program comun de guvernare și cu o propunere de premier.

„Eu cred că Opoziția, în acest moment, nu este pregătită sau nu dorește guvernarea,” a declarat președintele UDMR. „În acest moment, ar fi imposibil să votăm o moțiune de cenzură în aceste condiții, cum ar fi aproape imposibil să votăm împotriva moțiunii de cenzură, pentru că ar însemna că suntem de acord cu ceea ce face Guvernul. Decizia este să fim prezenți și să nu votăm,” a afirmat Kelemen Hunor, miercuri la Parlament.

„Nu există – așa cum a existat în istoria postdecembristă – un program de guvernare, un prim ministru asumat de toate partidele din opoziție care au semnat această moțiune și o majoriate controlată cu care poți să te duci la președintele republicii, bineînțeles și lista de miniștri ar fi de dorit,” a explicat Hunor. „În acest moment, șansele matematice să fie adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului cu 233 de voturi nu sunt reale. Nu vreau să spun că șansa e zero, dar nu e reală, pentru că la 163 de semnături, ar mai trebui încă vreo 70 de voturi. Această rezervă de 70 de voturi în acest moment în favoarea opoziției nu există. Dacă noi am adăuga 30 de voturi ale UDMR, tot nu am ajunge nici măcar la 200 de voturi. Asta este realitatea care nu poate fi nici contestată, nici depășită.”

Băsescu: Momentul moțiunii a trecut

Fostul președinte Traian Băsescu îi ironiza pe liderii Opoziției când au depus moțiunea și îi suspecta de blat cu PSD, deoarece este convins că a trecut vremea unui demers cu succes.

„Momentul moțiunii a fost în septembrie, atunci când autoritățile intrau în curțile oamenilor și le luau porcii, atunci când evenimentele din 10 August din Piața Victoriei erau încă proaspete, atunci când ALDE se distanța de PSD pentru că lui Tăriceanu i se umflase capul și în oportunismul lui proverbial credea că numai Dragnea este penal și el nu, atunci când UDMR nu-și rezolvase problema predării Limbii Române în școlile de Limbă Maghiară de către profesori calificați pentru predarea Limbii Române și amenințau cu ruperea protocolului, atunci când Bădălău îi trimitea scrisori deschise lui Dragnea, Gabriela Firea cerea demisia lui Carmen Dan, iar puciștii se aliniau în spatele lui Stănescu,” scria Băsescu pe Facebook.

Orban cere parlamentarilor PSD-ALDE să se delimiteze de Dragnea

Duminică, după discursul lui Liviu Dragnea de la Consiliul Național PSD, președintele PNL Ludovic Orban cerea parlamentarilor PSD-ALDE să se distanțeze de liderul lor și să voteze moțiunea de cenzură.

„Fac un apel la responsabilitate către toți cei care fac parte în acest moment din coaliția PSD-ALDE să ia distanță în cel mai scurt timp de Liviu Dragnea. Delimitarea de acest personaj, căruia i-a fost întunecată rațiunea, este în propriul interes al celor care sunt astăzi lideri ai PSD și ALDE. Fac un apel către parlamentarii PSD și ALDE să realizeze faptul că tot ceea ce a perorat Liviu Dragnea este cel mai puternic argument pentru a vota moțiunea de cenzură, ca unic instrument democratic și constituțional prin care poate fi oprit acest dezaxat care vrea să dea foc României,” avertiza Orban.

Și USR face apel…

Și USR își face datoria de partid de opoziție, postând pe Facebook – printre materiale de campanie – apelul către colegii din PSD, ALDE și UDMR să voteze moțiunea.

„Dacă mai sunt parlamentarii raționali în PSD-ALDE, vor vota această moțiune și nu vor mai sprijini un Guvern marionetă a lui Liviu Dragnea. Le aducem aminte parlamentarilor UDMR și minorităților că reprezintă oameni cu aceleași probleme precum românii și este și datoria lor să oprească această guvernare incapabilă,” se arată în mesajul USR.

Pentru a fi adoptată, o moțiune de cenzură are nevoie de votul majorității deputaților și senatorilor. Numărul total de parlamentari, în prezent, este de 465. Pentru a trece o moțiune de cenzură este nevoie de 233 de voturi.

Moțiunea de cenzură intitulată „Ajunge! Guvernul Dragnea-Dăncilă, rușinea României” a fost semnată de 163 de senatori și deputați.

Partidele de opoziție reproșează Cabinetului Dăncilă, în textul moțiunii de cenzură depusă vineri în Parlament, nerespectarea programului de guvernare și modificarea legilor justiției și a legii pensiilor.

„Guvernul marionetă al penalului Liviu Dragnea trebuie să plece azi! Aceasta nu este o cerere a opoziției, ci o urgență națională! Grupul infracțional organizat, condus de Liviu Dragnea, care s-a instalat la conducerea României a slăbit statul, ca să și-l supună, într-un moment în care avem nevoie de fim puternici, azi mai mult ca oricând. Afirmăm cu putere și cu toată responsabilitate că este periculos pentru interesele naționale ca țara să rămână pe mâna acestui grup infracțional organizat, care distruge statul de drept și dinamitează stabilitatea politică și economică a României, într-un moment de instabilitate internațională. Cei care vor încerca să-l salveze, din nou, pe Liviu Dragnea, împotriva României, vor purta pe umeri o răspundere istorică. Pentru că alegerea pe care o veți face azi, doamnelor și domnilor din PSD, ALDE și UDMR, este între Liviu Dragnea și România”, prevede introducerea textului moțiunii de cenzură inițiată de PNL-USR-PMP împotriva Guvernului.

În moțiunea de cenzură, opoziția vorbește și despre legile justiției.

„Justiția nu este nici despre Dragnea și nici despre Tudorel! Justiția este despre o societate matură și dezvoltată, care funcționează după reguli și după valori. Fără o justiție independentă și funcțională, nu vom putea spera la nimic bun! Domnia voastră NU ați respectat niciuna dintre obligațiile asumate în fața Parlamentului, în temeiul art.103 din Constituție! Ați promis ,,Justiție în slujba cetățeanului!” și negați prin ceea ce ați făcut independența Justiției – pe care luptați din toate puterile să v-o aserviți”.

De asemenea, opoziția îi reproșează șefului Executivului că nu a repectat programul de guvernare asumat la începutul mandatului.

„Doamnă prim-ministru, atunci când ați fost învestită, documentul aprobat de Parlament se numea „Programul de Guvernare 2018-2020”. Toate acțiunile Guvernului condus de dumneavoastră au transformat acest document, cu caracter de lege, în „Programul de Guvernare după anul 2021 …”, deoarece toate angajamentele au fost amânate după această dată! Salariile cresc după anul 2021, pensiile cresc după anul 2022, autostrăzi și căi ferate NU se construiesc decât după anul 2021, construcția spitalelor regionale va începe tot după anul 2021. În acest context, de dispreț total față de programul cu care ați fost învestită, putem să considerăm că, în temeiul art. 103 din Constituția României, sunteți demisă de drept și puteți să vă încercați norocul după anul 2021″, susțin semnatarii moțiunii.

 

Autor
Autor

Citește și