CTP, despre conflictul din Coaliţie: ”Dacă nu sunt în stare să fie cinstiţi, ar putea, măcar, să nu fie tâmpiţi. Dar nu e cazul”
Cristian Tudor Popescu a vorbit despre conflictul din Coaliţia de guvernare. „Mă uluieşte dispreţul faţă de oameni al liderilor PNL şi USR PLUS, excitaţi la culme de bătălia pentru putere”, spune el.
Gazatarul Cristian Tudor Popescu a scris, pe platforma republica.ro, că liderii PNL şi USR PLUS sunt ”excitaţi la culme de bătălia pentru putere” și nu au urme de umanitate şi bun-simţ.
„La câtă politică românească am văzut, şi tot mă uluieşte dispreţul faţă de oameni al liderilor PNL şi USR PLUS, excitaţi la culme de bătălia pentru putere. Nici măcar Iohannis nu-i poate opri, căci ar fi şi el muşcat fără milă. Nu le pasă câtuşi de puţin de cum se simte prostimea cocoşată de creşterea lacomă a preţurilor la energie şi la tot. Asta după ce atâţia şi-au pus în ei speranţe de mai bine.
Dacă ar fi avut niscai urme de umanitate şi bun-simţ, n-ar fi trebuit să se ajungă la aşa ceva. Se adunau la partid, PNL, USR PLUS, toţi liderii din ţară, cu uşile închise şi nu ieşeau de acolo decât când hotărau, prin vot sau cum credeau de cuviinţă, cine va fi viitorul şef”, susține CTP.
De asemenea, CTP consideră că PNL şi USR PLUS „pierd politic masiv, pe termen mediu şi lung, la nivel naţional. Şi câştigă, evident, fără niciun efort, PSD şi AUR.”
„Dacă nu sunt în stare să fie cinstiţi, ar putea, măcar, să nu fie tâmpiţi. Dar nu e cazul“, a mai spus acesta.