CTP: „Victor Ponta comite un gest de iresponsabilitate, compromițând funcția de prim-ministru în ochii tuturor țărilor democratice”
Cristian Tudor Popescu a comentat declarațiile fostului președinte al României, Ion Iliescu, care l-a contrat pe Victor Ponta.
Astfel, Cristian Tudor Popescu consideră că „Ion Iliescu este un fost dublu președinte al României și opinia domniei sale în calitate de președinte de onoare al PSD contează încă foarte mult în peisajul politic și, în primul rând, contează experiența lui Ion Iliescu”, și, „Dacă domnul Iliescu spune acum că nu crede că este vorba despre o influență a lui Traian Băsescu asupra Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci de starea generală a justiției din României, despre care putem discuta, îl contrazice, iată, pe domnul Ponta”.
Cristian Tudor Popescu a mai spus că membrii PSD pot face aprecieri la adresa justiției, dar acest lucru îi este interzis cu desăvârșire premierului Ponta: „Are mai puțină importanță ce spun membrii PSD, dânșii pot, în virtutea bătăliei politice, să aibă astfel de poziții, în legătură cu o hotărâre a justiției. În ce-l privește însă pe Victor Ponta în calitatea lui de premier, căci despre asta este vorba, nu avea dreptul să califice în vreun fel, nu neapărat în legătură cu Traian Băsescu, nu avea voie să discute în niciun fel, să califice în niciun fel hotărârea Înaltei Curți. Acesta este un gest de iresponsabilitate compromițând funcția de prim – ministru în ochii tuturor țărilor democratice, unde așa ceva este de neimaginat, că premierul se apucă să invalideze, practic, ICCJ, declarând că este aservită politic în această sentință”.
În fine, pe finalul intervenției Cristian Tudor Popescu a analizat și impactul electoral pe care șirul de greșeli făcute în ultima vreme de Victor Ponta ar putea să-l aibă asupra alegerilor din acest an: „Iliescu, spre deosebire de Victor Ponta, vine dintr.-un sistem de dinainte de 89. Acolo, pe lângă caracteristicile sistemului dictatorial-comunist, mai e una care nu e lipsită de utilitate, e una oarecum pozitivă. Oameni ca Ion Iliescu nu pun în discuție, nu amenință structurile fundamentale ale statului, atunci când este vorba de interesul lor politic personal. Au un cip, au o injecție în minte din acea perioadă toți cei care au avut funcții de răspundere în statul comunist(….) Au această disciplină El (Victor Ponta – n.r.) este de școală nouă în PSD și cu o ușurință absolut condamnabilă, pentru că are o bătălie politică de dus cu Traian Băsescu anul acesta, înțelege să recurgă la astfel de mijloace care fac rău României. Ar trebui ca Ponta să mediteze. Când îți spune Ion Iliescu că ceea ce ai făcut nu e în regulă, eu cred că domnul Ponta ar trebui să cadă pe gânduri. Este posibil să existe și costuri electorale pentru că domnul Ponta a comis în ultimele luni greșeală după greșeală din punct de vedere politic. (…) Mișcări impulsive, mișcări arogante, de o aorganță comparabilă cu a lui Adrian Năstase în zilele lui de glorie, după părerea mea îi diminuează constant statura politică lui Victor Ponta ceea ce s-ar putea vedea în acest an electoral”.