Cu cât crește în 2017 numărul militarilor români din teatrele de operațiuni externe
„Comparativ cu anul 2016, numărul a crescut cu 507 militari. Din cei 1688 militari propuși pentru a îndeplini misiuni în afara teritoriului național, în anul 2017, un număr de 1039 pot fi desfășurați efectiv în teatrele de operații, precum și în cadrul misiunilor individuale de observare și monitorizare, iar alți 649 militari se vor afla în țară, cu posibilitatea de a fi dislocați la ordin, evident, în cazul în care apare o situație specială.
În același context, Ministerul Afacerilor Interne va pune la dispoziție, în anul 2017, pentru misiunile Uniunii Europene, OSCE, NATO și ONU un număr de 1527 de jandarmi și polițiști, din care 758 vor participa la misiuni și 769 vor putea fi dislocați la ordin”, a declarat Klaus Iohannis, marți, la Palatul Cotroceni.