Cu ce s-a ales România după întâlnirea Iohannis -Trump de la Casa Albă. Președintele SUA: „N-am discutat despre Visa Waiver, dar vom discuta”
Conferința de presă comună a celor doi a debutat cu un elogiu adus României și președintelui Klaus Iohannis de către Donald Trump, care a salutat parteneriatul strategic dintre cele două state ce durează de mai bine de 20 de ani, subliniind că legătura România-SUA datează de mai bine de un secol și că popoarele noastre au foarte multe lucruri în comun. Șeful Statelor Unite l-a numit pe Iohannis „un bun prieten” și a început prin a spune că este „o onoare” să-l primească la Casa Albă și să contribuie la consolidarea relațiilor româno-americane.
„Îi mulțumesc președintelui Iohannis pentru că se află aici, este o onoare să întâmpin un asemenea bun prieten al Americii la Casa Albă. După cum știți, românii și americanii au foarte multe în comun: dragostea pentru libertate, culturi prospere, tradiții bogate și un foarte vast peisaj pe care îl numim ‘acasă’. Relația dintre cele două țări datează de mai bine de un secol, dar astăzi reafirmăm și celebrăm în mod special parteneriatul nostru strategic care a început acum mai bine de 20 de ani. Acest parteneriat acoperă mai multe domenii – inclusiv legături militare, economice și culturale – iar astăzi facem aceste legături și mai puternice”, și-a început discursul președintele american.
Un singur minut au durat, însă, laudele lui Trump la adresa României, acesta folosindu-se de prilej pentru a face trecerea spre problema crizei din Qatar și pentru a deplasa discursul spre lupta împotriva terorismului și meritele sale în acest domeniu, după „vizita istorică” pe care a făcut-o recent în Orientul Mijlociu, unde „a luptat pentru formarea de noi prietenii și pentru a uni toți oamenii civilizați în lupta împotriva terorismului”.
Astfel, Donald Trump a avut grijă să enumere contribuțiile pe care SUA le are în acest domeniu, importanța deciziilor luate recent, și să detalieze concluziile la care a ajuns împreună cu celelalte state participante la summit, iar la România a revenit doar contextual, aducând în discuție și ceea ce a făcut statul român în materie de combatere a terorismului și salutând decizia țării noastre de a mări bugetul destinat Apărării de la 1,4 la 2% din PIB.
„Vreau să recunosc meritele președintelui Iohannis pentru angajamentul luat de România în acest an de a crește cheltuielile dedicate Apărării de la 1,4 din PIB la peste 2%. Sper ca și celelalte state membre NATO vor urma exemplul României. (…) Voi spune un lucru: datorită acțiunilor noastre banii încep să vină spre NATO, alte țări încep să realizeze că e timpul să plătească și fac acest lucru”, a mai spus Trump atunci când s-a întors la discuția despre țara noastră, concluzionând că „viitorul României și viitorul relațiilor dintre SUA și România este foarte, foarte luminos”, nu înainte de a saluta „curajul și eforturile pe care dumneavoastră le-ați făcut în România pentru a lupta împotriva corupției și pentru a apăra statul de drept”
Dintre cei doi, Klaus Iohannis a fost cel care a păstrat discursul în limitele legăturilor româno-americane, declarându-se „foarte bucuros” că întâlnirea a fost una „bună” și că au avut ocazia de a discuta despre „parteneriatul nostru strategic solid”: „Acest parteneriat a contribuit imens la ceea ce este România astăzi, a fost și va fi extrem de important, nu doar că trebuie să continue, ci chiar să devină și mai puternic, să definească relațiile noastre bilaterale și să contribuie la rezolvarea multor probleme”, a spus președintele României.
Iohannis a vorbit și despre contribuția militară a țării noastre pe câmpurile de luptă și Irak și Afganistan, dar și despre bugetul crescut alocat Apărării, subliniind importanța unui parteneriat UE-NATO solid, reciproc benefic atât din punctul de vedere al Apărării, cât și în ceea ce privește comerțul și schimburile economice,. aducând, însă, în discuție și problema presiunilor rusești din extremitatea estică a Alianței Nord-Atlantice.
„România este foarte conștientă de faptul că se află pe flancul de Est și ne bazăm pe dumneavoastră din această postură pentru că fără SUA nu putem să rămânem singuri în regiune. Pe de altă parte, parteneriatul nostru oferă o foarte mare oportunitate nu doar din punct de vedere militar, ci și în chestiunile comerciale și economice. România este membră UE și cred că este interesul dumneavoastră de a avea o Uniune puternică drept partener. Acest lucru este vital pentru noi toți. Legătura noastră transatlantică nu este doar despre diplomație, este baza civilizației noastre vestice”, a adăugat șeful statului român.
Și mai departe, însă, în sesiunea de întrebări și răspunsuri, ceea ce trebuia să fie o conferință de presă comună despre România, SUA și parteneriatul strategic, s-a transformat, în mare parte, într-un prilej speculat de Donald Trump pentru a-și promova propria agendă. Nici jurnaliștii nu s-au concentrat strict pe întâlnirea celor doi șefi de stat, presa din SUA fiind mult mai interesată să obțină răspunsuri din partea președintelui american în legătură cu disputa legată de fostul șef al FBI, James Comey, de exemplu, sau despre relația SUA-Rusia.
Nici în aceste situații Trump nu a ezitat să se folosească de prezența președintelui român, încercând să scape de întrebările presei și îndemnându-i să discute cu Iohannis. „Nu aveți o întrebare și pentru…?”, i-a întrebat președintele american pe jurnaliștii prezenți, arătând spre Klaus Iohannis și reușind, cu această ocazie, să evite câteva întrebări incomode.
Iohannis l-a salvat, astfel, indirect pe Donald Trump de la deschiderea unei discuții în care i s-ar fi cerut, probabil, răspunsuri referitoare la cele mai fierbinți probleme dezbătute în aceste zile pe teritoriu american, iar atenția a fost transferată spre discursul pe care președintele SUA l-a susținut la Bruxelles acum câteva săptămâni și în cadrul căruia a precizat că statele care nu au alocat suficiente fonduri pentru Apărare până în acest moment ar trebui chiar să plătească retroactiv diferența. Șeful statului român s-a declarat de acord cu această ipoteză și ținut să precizeze că și el a fost la Bruxelles, a ascultat argumentele lui Trump și chiar a fost de acord cu ele, pentru că o alianță de tipul NATO are nevoie de bani ca să funcționeze optim, iar membri ar trebui să-și împartă ecehitabil contribuțiile financiare.
Rusia și angajamentul în a aplica articolul 5, dacă e cazul
O altă problemă sensibilă, cea referitoare la pericolul rusesc din Europa a fost adusă în dezbatere, moment în care Donald Trump a răspuns destul de lacunar, afirmând că SUA este angajată în a aplica articolul 5 din tratatul NATO și să protejeze statele din flancul estic dacă acestea vor fi cumva amenințate din punct de vedere militar, fără a insista suplimentar. Mai explicit a fost Iohannis, pe subiectul Rusia. „Toată lumea este îngrijorată, dar a fi îngrijorat ar trebui să te ducă către la a fi pregătit, așa că trebuie să fim foarte clari și foarte deschiși dacă vorbim despre Rusia. În opinia mea, avem nevoie de dialog, dar pe de altă parte avem nevoie de ceea ce noi toți am decis la NATO — o descurajare a Rusiei. Un dialog ar trebui să ducă către o soluție fezabilă”, a spus președintele României.
Trump: N-am discutat de Visa Waiver
O altă întrebare care l-a luat pe nepregătite pe Trump a fost cea referitoare la programul Visa Waiver.
Rugat să spună dacă astăzi s-a discutat sau nu despre momentul în care România va fi inclusă în acest circuit, Trump a răspuns negativ, pasându-i din nou replica lui Klaus Iohannis: „Nu am discutat despre asta, dar cu siguranță vom discuta. Domule președinte…”.
Cel care a vorbit mai pe larg despre acest subiect a fost Iohannis, argumentând importanța includerii țării noastre în program și reiterând necesitatea rezolvării cât mai rapide a situației: „Am menționat această problemă, și acum și în cadrul altor întâlniri pe care le-am mai avut, pentru că este ceva important pentru România. Pentru că oamenii vor să vină în SUA, domnule președinte, tot mai mulți vin din România către Statele Unite, unii ca turiști, alții pentru afaceri, iar cei care vin pentru acest ultim scop ar trebui să fie încurajați. Așa că problematica Visa Waiver va fi, probabil, important de discutat și sperăm cu toții că vom face progrese în acest sens”.
Gândul a transmis LIVE cele mai importante declarații ale președintelui României, Klaus Iohannis, și ale liderului SUA, Donald Trump
Donald Trump: Îi mulțumesc președintelui Iohannis pentru că se află aici, este o onoare să întâmpin un asemenea bun prieten al Americii la Casa Albă. După cum știți, românii și americanii au foarte multe în comun: dragostea pentru libertate, culturi prospere, tradiții bogate și un foarte vast peisaj pe care îl numim ‘acasă’. Relația dintre cele două țări datează de mai bine de un secol, dar astăzi reafirmăm și celebrăm în mod special parteneriatul nostru strategic care a început acum mai bine de 20 de ani. Acest parteneriat acoperă mai multe domenii – inclusiv legături militare, economice și culturale – iar astăzi facem aceste legături și mai puternice.
– Domnule președinte, vizita dumneavostră vine într-un moment important nu doar pentru acest parteneriat, ci și pentru toate națiunile responsabile ale lumii. Tocmai m-am întors dintr-o vizită istorică în Europa și în Orientul Mijlociu, unde am lucrat pentru a întâri alianțele noastre, pentru a forma noi prietenii și pentru a uni toți oamenii civilizați în lupta împotriva terorismului.
– Nicio națiune civilizată nu trebuie să tolereze o asemenea violență și nici să permită acestei ideologii bolnave să se răspândească dincolo de granițele actuale. M-am adresat unui număr important de lideri în cadrul unui summit, o întâlnire foarte importantă în istoria națiunilor, iar jucătorii-cheie din regiune au fost de acord să înceteze să susțină terorismul, fie că vorbim despre suport financiar, militar sau chiar moral.
– Din nefericire, Qatarul este un finanțator istoric al terorismului la un nivel foarte înalt, iar în lumina acestui summit națiunile au căzut de acord și mi-au vorbit despre necesitatea de a confrunta Qatarul în ceea ce privește comportamentul său. Așa că am avut de luat o decizie: adoptăm calea cea ușoară sau recurgem, în final, la acțiuni dificile, dar necesare? Trebuie să oprim finanțarea terorismului.
– Am decis, împreună cu secretarul de stat Rex Tillerson și cu oamenii aflați în cele mai importante funcții ale armatei, că a venit timpul să cerem Qatarului să pună punct finanțării sale. Acest lucru trebuie să se întâmple și vreau să fac apel la toate națiunile să înceteze imediat să mai susțină terorismul, să înceteze să-i mai învețe pe oameni să-și omoare semenii, să nu le mai spele creierele cu ură și intoleranță. Nu voi puncta nominal alte state, dar vă spun că nu am rezolvat această problemă și că o vom soluționa, nu avem de ales.
– Aceasta este cea mai mare prioritate a mea, pentru că este prima mea datorie ca președinte, să păstrez securitatea oamenilor. Înfrângerea ISIS și a altor organizații teroriste este un scop pe care l-am evidențiat încă din timpul campaniei electorale și până în prezent. Pentru asta, vă cer să nu mai finanțați terorismul, să nu mai predicați ura și să încetați crimele. În ceea ce privește Qatarul, ne sprijim pe unitatea celoraltor națiuni și le cerem și altor state din regiune să ia mai multe măsuri și mai repede.
– Vreau să mulțumesc Arabiei Saudite și tuturor statelor care au participat la acel summit istoric. A fost cu adevărat istoric. Nu a mai fost unul asemănător până acum și probabil că nici nu va mai fi. Sper că va fi începutul sfârșitului finanțării terorismului, începutul sfârșitului terorismului.
– Vreau să le mulțumesc și românilor pentru modul în care au contribuit la lupta noastră comună pentru apărare și pentru luptă împotriva amenințării malefice a terorismului. Această țară are propriile ei dificultăți, a ajuns foarte departe și face eforturi considerabile. România a fost până acum un membru extrem de valoros al coaliției de luptă împotriva ISIS și este a patra țară ca și contribuție în ceea ce privește trupele din Afganistan. 23 dintre cetățenii dumneavoastră au plătit acolo prețul suprem, iar America onorează sacrificiul lor.
– Vreau să recunosc meritele președintelui Iohannis pentru angajamentul luat de România în acest an de a crește cheltuielile dedicate Apărării de la 1,4 din PIB la peste 2%. Sper ca și celelalte state membre NATO vor urma exemplul României. (…) Voi spune un lucru: datorită acțiunilor noastre banii încep să vină spre NATO, alte țări încep să realizeze că e timpul să plătească și fac acest lucru.
– După cum știți, am fost un promotor pentru întărirea alianței NATO printr-o mai mare responsabilitate și contribuție comună între statele membre, iar acest lucru se întâmplă. Pentru că împreună putem confrunta provocările comune de securitate cu care lumea se confruntă. Domnule președinte, vreau să salut curajul și eforturile pe care dumneavoastră le-ați făcut în România pentru a lupta împotriva corupției și pentru a apăra statul de drept. Aceste măsuri sunt importante pentru construirea unui mediu în care comerțul poate înflori, iar cetățeni pot prospera. (…) Viitorul României și viitorul relațiilor dintre SUA și România este foarte, foarte luminos. Domnule președinte Iohannis, vă mulțumesc pentru modul în care ați condus țara și, încă o dată, pentru că vă aflați astăzi aici.
Klaus Iohannis: Domnule președinte Trump, vă mulțumesc foarte mult pentru cuvintele pe care le-ați folosit la adresa României, a românilor, dar și la adresa mea, pentru invitația de a fi astăzi aici. (…) Sunt foarte bucuros că am avut o asemenea întâlnire bună, care se datorează conducerii dumneavoastră puternice, dar și parteneriatului nostru strategic solid. Faptul că sărbătorim 20 de ani de parteneriat strategic este important pentru națiunile noastre și pentru că, iar acest lucru vreau să-l subliniez, acesta a conturat România așa cum este ea astăzi: o democrație puternică, cu o creștere economică solidă și sustenabilă, un stat care rămâne alături de trupele americane atât în Afganistan, cât și în Irak.
– Domnule președinte, acest parteneriat a contribuit imens la ceea ce este România astăzi, a fost și va fi extrem de important, nu doar că trebuie să continue, ci chiar să devină și mai puternic, să definească relațiile noastre bilaterale și să contribuie la rezolvarea multor probleme.
– Ați menționat problematica terorismului, iar eu sunt foarte bucuros că, sub conducerea dumneavoastră, NATO a decis să pornească puternic împotriva terorismului. Implicarea dumneavoastră a făcut foarte multe țări să fie conștiente că trebuie să împărțim responsabilitatea în interiorul NATO. Iar România a decis, și dacă nu greșesc, cred că este prima țară care mărește procentul pentru Apărare în mandatul dumneavostră la 2% din PIB. O mare parte va merge către achiziții strategice și sper că împreună vom reuși să cheltuim înțelept acești bani.
– România este foarte conștientă de faptul că se află pe flancul de Est și ne bazăm pe dumneavoastră din această postură pentru că fără SUA nu putem să rămânem singuri în regiune. Pe de altă parte, parteneriatul nostru oferă o foarte mare oportunitate nu doar din punct de vedere militar, ci și în chestiunile comerciale și economice. România este membră UE și cred că este interesul dumneavoastră de a avea o Uniune puternică drept partener. Acest lucru este vital pentru noi toți. Legătura noastră transatlantică nu este doar despre diplomație, este baza civilizației noastre vestice.
– Uniunea și NATO nu trebuie să concureze una cu cealaltă, ci trebuie să conlucreze pentru a face NATO mai puternică, UE mai puternică, SUA mai puternică. Și acest lucru am convenit astăzi cu domnul președinte Trump, când am stabilit să transformăm parteneriatul nostru într-unul mai puternic, mai eficient și mai solid, iar foarte curând acestea vor conduce la un schimb economic și mai intens, la un comerț mai bun, și asta este ceea ce am hotărât și ceea ce ne dorim, pentru că nu suntem responsabili doar pentru securitate, ci și pentru bunăstarea cetățenilor noștri.
Întrebări
Acum câteva săptămâni președintele Trump a fost la Bruxelles și nu doar că a încurajat statele membre NATO să plătească cei 2% pentru Apărare, ci a spus chiar că țările ar trebui să se revanșeze pentru faptul că până acum nu au contribuit cu un astfel de procent. Sunteți de acord cu asta?
Iohannis: Am fost la Bruxelles, l-am întâlnit pe președintele Trump, i-am ascultat discursul și mi-a plăcut. Pentru că NATO este bazată pe valori, dar este până la urmă o alianță miliară, iar cheltuielile militare sunt delicate și au nevoie de mulți bani. NATO este cea mai puternică alianță pe care Pământul a văzut-o până acum, iar la asta trebuie să contribuim. Dacă suntem în această alianță, toate lumea trebuie să cheltuiască bani și trebuie să împărțim responsabilitățile. Deci sunt total de acord cu asta, domnule președinte, și sigur că unii au fost de acord cu asta, iar altora le-a displăcut , dar trebuie să facem asta, nu ca scop în sine, ci pentru a rămâne puternici și pentru a ne apăra poporul.
Trump: 100% corect. Unul dintre lucrurile la care mă refeream în timpul acelui discurs este că, da, nu au plătit cât ar fi trebuit să plătească acum, dar acest lucru ține de mulți ani. Așa că am spus, cum ar fi să ne întoarcem să să calculăm banii care ar trebui plătiți de atâția ani și pnâă acum? Știu că niciun președinte nu a pus până acum această întrebare, dar eu am făcut-o. Dacă vrem să facem NATO foarte puternică, trebuie să avem banii necesari pentru asta. Deci da, am spus ‘nu ați plătit în acest an, dar ce spuneți despre anii anteriori, cei mulți care au trecut în care nu ați contribuit? Poate că ar trebui să returnați o parte, dacă nu chiar toată acea sumă.’
Multe state din flancul estic, inclusiv România, privesc Rusia ca pe o amenințare pentru pacea din regiune. Împărtășiți această viziune și credeți că SUA ar trebui să acționeze sub incidența articolului 5 dacă vreuna dintre statele din această zonă va afla sub agresiune miliară?
Donald Trump: Da, SUA sunt angajate conform articolului 5 și cu siguranță le vom proteja. Acesta este unul dintre motivele pentru care trebuie să plătim, pentru a avea forța necesară. Dar da, aș acționa în totalitate conform regelementărilor articolului 5.
Domnule președinte, a existat vreo discuție referitoare la includerea României în programul Visa Waiver și un orizont de timp pentru introducerea țării noastre în acest program?
Donald Trump: Nu am discutat despre asta, dar cu siguranță vom discuta. Domule președinte…
Iohannis: Am menționat această problemă, și acum și în cadrul altor întâlniri pe care le-am mai avut, pentru că este ceva important pentru România. Pentru că oamenii vor să vină în SUA, domnule președinte, tot mai mulți vin din România către Statele Unite, unii ca turiști, alții pentru afaceri, iar cei care vin pentru acest ultim scop ar trebui să fie încurajați. Așa că problematica Visa Waiver va fi, probabil, important de discutat și sperăm cu toții că vom face progrese în acest sens.
Domnule președinte Trump, ați menționat lupta anticorupție din România. Acum vedem că lupta anticorupție și eforturile de a consolida litera legii sunt șubrezite de unii politicieni autohtoni. Va susține adminsitrația dumneavoastră lupta anticorupție din România?
Trump: Susținem această luptă anticorupție, dar și pe președintele dumneavoastră. Este foarte popular, foarte puternic, va câștiga această luptă.
„Președintele Klaus Iohannis și președintele SUA Donald Trump au susținut declarația comună de presă în Rose Garden, spațiul exterior Biroului Oval de la Casa Albă, la ora 21.45 (ora României)”, conform Președinției.
Șeful statului român a ajuns la Casa Albă în jurul orei 21.00,unde a fost întâmpinat de președintele Donald Trump. Klaus Iohannis va semna în Cartea de Onoare, apoi va fi invitat de președintele SUA în Biroul Oval, pentru convorbiri tete-Ã -tete.
Președintele Klaus Iohannis a afirmat miercuri, la întâlnirea cu comunitatea de români din Washington, că întâlnirea de vineri cu președintele SUA Donald Trump este foarte importantă pentru că va marca „un moment extrem de important în evoluția relațiilor dintre cele două țări”.
Întâlnirea dintre Klaus Iohannis și Donal Trump este elementul central al vizitei șefului statului român la Washington și va fi un prilej pentru a discuta perspectivele Parteneriatului Strategic dintre România și Statele Unite.