Culisele demisiei de la Cotroceni. Pe cine a reprezentat Simina Tănăsescu la discuția cu judecătorul CCR

Publicat: 21 06. 2018, 16:52
Actualizat: 28 03. 2019, 16:59

„În ultimele zile, în spațiul public au apărut speculații cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra unui judecător al Curții Constituționale, ca urmare a unei discuții purtate de doamna Elena-Simina Tănăsescu cu domnul Petre Lăzăroiu. Administrația Prezidențială reiterează că nu au existat niciun fel de presiuni și sunt complet neadevărate acuzațiile aduse în acest sens. Având însă în vedere că este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale, pentru a nu prejudicia instituția Președintelui României, doamna Elena-Simina Tănăsescu a înaintat astăzi, 20 iunie a.c., Președintelui Klaus Iohannis demisia din funcția de consilier prezidențial”, se arată în comunicatul transmis de președinție în cursul zilei de miercuri.

În acest fel, Simina Tănăsescu pleacă din Palatul Cotroceni, la șase zile de la începerea scandalului. Președinția asigură că nu au fost presiuni, dar tocmai pentru a nu arunca o pată neagră asupra Cotroceniului, consilierul preferă să se retragă.

Este al doilea comunicat pe această temă. Vineri, la câteva ore de la dezvăluirile judecătorului CCR; Administrația Prezidențială anunța că Simina Tănăsescu este în concediu de odihnă și nu a reprezentat președinția în vreun fel la acea întâlnire.

„Consilierul prezidențial doamna Simina Tănăsescu s-a întâlnit joi, 14 iunie a.c., cu judecătorul Petre Lăzăroiu la sediul Facultății de Drept a Universității București pentru a-i înmâna acestuia două cărți de specialitate pe zona dreptului financiar. Menționăm că în aceste zile consilierul prezidențial Simina Tănăsescu se află în concediu de odihnă tocmai pentru că desfășoară activități didactice. În acest context, a avut loc o discuție pur teoretică pe marginea solicitării asociației civice VeDem Just, o discuție tehnică, între doi profesioniști de drept constituțional, care nu a implicat în niciun fel instituția Președintelui României. Drept urmare, sunt complet neadevărate și nefondate orice fel de speculații sau insinuări cu privire la eventuale presiuni exercitate asupra judecătorului Petre Lăzăroiu”, se arăta în pozitia Administrației Prezidențiale, în data de 15 iunie.

Între cele două comunicate, marți 19 iunie, la finalul discuțiilor cu ambasadorii UE, președintele a fost întrebat direct de jurnaliști de întreg scandalul. „Știu că a existat o discuție, știu că s-a dat un comunicat și știu că acel comunicat conține tot ce trebuia spus, fiindcă l-am citit înainte să fie dat dumneavoastră. A fost o discuție, dar am rămas foarte surprins cum unii au interpretat această discuție drept o presiune, cică, din partea Cotroceniului. Nu există nicio presiune, deci eu nu fac nicio presiune asupra unui judecător. Ar fi fundamental eronat. Și știu ce a discutat doamna Tănăsescu. Nici vorbă de o presiune”

La insistențele presei, dacă i-a cerut consilierului prezidențial să meargă la discuții cu judecătorul Petre Lăzăriu sau dacă a știut înainte, președintele a recunoscut că nu era străin de acea întâlnire.

„Nu, doamna Tănăsescu mi-a spus că există o sesizare din partea unui ONG și dacă îi dau voie să-i spună și domnului Lăzăroiu că există această solicitare. Este una publică, înregistrată la noi. Și mi s-a părut că este corect, dacă persoana respectivă este vizată de o solicitare, măcar să știe, fără ca această chestiune să fie interpretată drept presiune sau drept o inițiativă nepotrivită. Deci întreaga chestiune a fost denaturată din motive pur politice. Habar nu am de ce judecătorul Lăzăroiu a intrat în acest joc, dar poate îl întrebați dumneavoastră”, a spus Iohannis.

Chestionat cu privire la sesizarea Comisiei de la Veneția, de către Curtea Constituțională, în acest caz și dacă va emite decretul de revocare a lui Petre Lăzăroiu, Iohannis a susține că nu a luat o decizie, iar atunci când o va face va anunța.

Câteva ore mai târziu, Administrația Prezidențială transmitea jurnaliștilor documentul prin care se cere revocarea judecătorului CCR și de la care ar fi pornit întreaga discuție. Mențiunea era însă aceea că plângerea este făcută de o persoană fizică, asta chiar dacă anterior în discuție a fost vorba despre un ONG, VeDem Just.

Administrația Prezidențială a refuzat să facă public numele persoanei care a făcut solicitarea prin care se cere revocarea lui Petre Lăzăroiu, iar documentul prezentat nu are semnătură sau număr de înregistrare.

La finalul materialului vedeți conținutul sesizării.

Singura reacție publică a Siminei Tănăsescu, în întreg scandalul, a fost pentru MEDIAFAX, consilierul trimițând tot la comunicatul Administrației Prezidențiale.

„În această discuție (întâlnirea cu judecătorul CCR, Petre Lăzăroiu – n.r.), comunicatul Administrației Prezidențiale e mai mult decât clar, în opinia mea. Ori alte speculații nu fac obiectul discuției acesteia”,a spus Simina Tănăsescu, pentru MEDIAFAX.

Simina Tănăsescu a fost acuzată că a încercat să facă presiuni asupra judecătorului Curții Constituționale, Petre Lăzăroiu, căruia i-a spus că „are o sarcină ingrată”, de a-i vorbi despre revocarea sa de la CCR, în acest sens fiind depusă o sesizare a unui ONG la Președinție.

Plecarea consilierului prezidențial de la Cotrocnei a fost anticipată chiar din tabăra PSD. Secretarul general adj. Codrin Ștefănescu spunea în urmă cu două zile că Simina Tănăsescu va fi „sacrificată” tocmai pentru a calma întreaga situație.

„Au încercat multe lucruri, să îl sperie să dea înapoi, dar consiliera prezidențială, care este una dintre autoarele mari de cărți de Constituție, nu s-ar fi dus în ruptul capului să facă întâlnirea, fără accept de sus. E șantaj pur și simplu. Am văzut în ultima vreme: subordonații execută ordinele șefilor și apoi sunt sacrificați fără milă. Iohannis nu va avea scrupule să o dea afară”, a spus Ștefănescu, pentru MEDIAFAX.

Sesizarea prezentată de Palatul Cotroceni legat de revocarea lui Petre Lăzăroiu:

In temeiul OG nr. 27/2002, formulez prezenta CERERE prin care va rog respectuos sa procedati la emiterea Decretului pentru incetarea efectelor Decretului nr. 553/02.06.2010 pentru numirea unui judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, emis de PRESEDINTELE ROMANIEI si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 372/04.06.2010. In fapt, prin Decretul nr. 553/02.06.2010 emis de PRESEDINTELE ROMANIEI, Domnul Petre LAZAROIU a fost numit in functia de judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA A ROMANIEI pentru un mandat de 9 ani, incepand cu data de 08.06.2010, in conditiile art. 68 alin. 3 din Legea nr. 47/1992. Anterior, prin Decretul nr. 870/16.09.2008 emis de PRESEDINTELE ROMANIEI si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 654/16.09.2008, Domnul Petre LAZAROIU a fost numit in functia de judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, in locul si pe durata mandatului Domnului Petre NINOSU, respectiv pana la data de 07.06.2010, ca urmare a decesului acestuia. La data de 20.03.2018, CURTEA CONSTITUTIONALA a pronuntat Decizia nr. 136/2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 383/04.05.2018, in considerentele careia se arata, intre altele, ca: „94. Pentru aceste argumente, dispozițiile legale criticate, care reglementează posibilitatea înnoirii în funcție, cu un mandat de 9 ani, a judecătorului care a deținut deja un mandat corespunzător restului de mandat al unui alt judecător, constituie o încălcare a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 142 alin. (2) referitoare la interdicția înnoirii mandatului și în art. 1 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora „În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”. Principiul supremației Constituției și principiul legalității sunt de esența cerințelor statului de drept, în sensul prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (2), conform cărora „Nimeni nu este mai presus de lege”. Curtea constată că nu este admis ca, pe calea unei norme infraconstituționale, legiuitorul să eludeze o interdicție de natură constituțională. Mai mult, acesta are obligația de a elimina din dreptul pozitiv soluția legislativă constatată ca fiind neconstituțională, precum cea care se regăsește în actualul art. 68 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.” Potrivit art. 147 alin. 4 din Constitutia Romaniei, deciziile pronuntate de CURTEA CONSTITUTIONALA sunt general obligatorii, avand aceleasi efecte pentru toate autoritatile publice si toate subiectele individuale de drept. De asemenea, potrivit unei jurisprudente constante a CURTII CONSTITUTIONALE, cum ar fi, spre exemplu, Decizia Plenului CURTII CONSTITUTIONALE nr. 1/17.01.1995 sau Decizia CURTII CONSTITUTIONALE nr. 414/14.04.2010, autoritatea de lucru judecat ce
insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile CURTII CONSTITUTIONALE, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta., solutia fiind aceeasi si pentru efectul general obligatoriu al deciziilor CURTII CONSTITUTIONALE. In sfarsit, potrivit celor retinute in cuprinsul Deciziei CURTII CONSTITUTIONALE nr. 392/06.06.2017, autoritatea de lucru judecat si caracterul obligatoriu al solutiei prevazute intr-o decizie a CURTII CONSTITUTIONALE se rasfrang asupra tuturor considerentelor deciziei. Prin urmare, date fiind efectele general obligatorii ale considerentelor cuprinse in paragraful 94 din Decizia CURTII CONSTITUTIONALE nr. 136/20.03.2018, sunt de parere ca dispozitiile art. 68 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, forma redactionala in vigoare, care cuprind o solutie legislativa constatata ca fiind neconstitutionala, sunt la randul lor lipsite de temei constitutional. Or, potrivit celor retinute in considerentele Deciziei CURTII CONSTITUTIONALE nr. 414/14.04.2010, „lipsirea de temei constitutional a actelor normative primare are drept efect incetarea de drept a actelor subsecvente emise in temeiul acestora.” In ceea ce priveste Decretul nr. 553/02.06.2010 pentru numirea unui judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 372/04.06.2010, acesta a fost emis de PRESEDINTELE ROMANIEI in temeiul, intre altele, al dispozitiilor art. 68 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, reprezentand astfel act subsecvent emis in temeiul acestei dispozitii legale, in sensul Deciziei CURTII CONSTITUTIONALE nr. 414/14.04.2010. Invederez ca detinerea functiei de judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA nu reprezinta o facta praeterita, respectiv o situatie juridica epuizata, consumata la momentul emiterii actului de numire in functie. Dimpotriva, pe toata durata mandatului de judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, avem de-a face cu o stare permanenta, generatoare a unui intreg complex de drepturi si consecinte juridice, respectiv cu o situatie juridica cu persistenta in timp, aflata in derulare – facta pendentia. In conditiile in care dispozitia legala care a generat-o a fost lipsita de temei constitutional, consider ca aceasta situatie juridica aflata in derulare nu mai poate supravietui. Prin urmare, in cazul Decretului nr. 553/02.06.2010 pentru numirea unui judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, emis de PRESEDINTELE ROMANIEI, apreciez ca se impune constatarea incetarii de drept a efectelor acestuia.
*
Reamintesc ca, potrivit art. 80 alin. 2 teza I din Constitutia Romaniei, „Președintele României veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice.” In speta, Presedintele Romaniei este chemat sa vegheze la respectarea art. 147 alin. 4 din Constitutia Romaniei, in ceea ce priveste efectele general obligatorii ale considerentelor cuprinse in paragraful 94 al Deciziei CURTII CONSTITUTIONALE nr. 136/20.03.2018. Pe de alta parte, Presedintele Romaniei este chemat sa vegheze la buna functionare a CURTII CONSTITUTIONALE, garant al suprematiei Constitutiei si unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania, potrivit art. 142 alin. 1 din Constitutia Romaniei si art. 1 alin. 1-2 din Legea nr. 47/1992. Or, este evident ca o buna functionare a CURTII CONSTITUTIONALE nu poate exista in conditiile unei vadite neconstitutionalitati sau cel putin nelegalitati a compunerii sale.

*
Fata de cele invederate, va rog respectuos sa procedati la emiterea Decretului pentru incetarea efectelor Decretului nr. 553/02.06.2010 pentru numirea unui judecator la CURTEA CONSTITUTIONALA, emis de PRESEDINTELE ROMANIEI si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I nr. 372/04.06.2010. In drept, imi intemeiez prezenta pe dispozitiile Constitutiei Romaniei, Legii nr. 47/1992 si OG nr. 27/2002. (semnatura electronica conform Legii nr. 455/2001)