Culisele ședinței USR-PLUS. Pe lista celor propuși de Barna în comisia comună a alianței e și Ghinea / Goțiu: Nu am știut de propunerile lui Barna. A refuzat să discutăm înaintea ședinței cu PLUS

Publicat: 15 01. 2020, 14:42

UPDATE Goțiu: Nu am știut de propunerile lui Barna. A refuzat să discutăm înaintea ședinței cu PLUS

Senatorul Mihai Goțiu, membru al Biroului Național al USR, a declarat, miercuri, că nu a știut propunerile lui Dan Barna pentru Comitetului executiv al USR-PLUS, precizând că acesta a refuzat să discute înaintea ședinței cu liderii formațiunii condusă de Dacian Cioloș.

„La ședința din 11 decembrie, Dan l-a propus doar pe Ionuț Moșteanu pentru funcția de purtător de cuvânt. Am ridicat obiecții încă de atunci, legat de lipsa lui de experiență în domeniul comunicării. Înțeleg că sâmbătă seara ar fi convocat o ședință de Birou Național pentru duminică dimineața, la ora 12.00. Eu nu am fost convocat sau informat despre ședința asta, iar Dan Barna știe că nu sunt pe grupul lor de discuții de pe Biroul Național, de unde am ieșit după ce le-am reproșat că l-au folosit pentru a lua decizii abuzive. I-am rugat (ceea ce s-a întâmplat până acum) să mă anunțe de ședințe intempestive direct (telefonic, pe mail, sms etc.). De data asta nu s-a întâmplat. Am aflat despre faptul că ar fi avut loc o ședință și despre propunerile lui duminică seara, după mai multe evenimente USR din județul Cluj, când eram pe drumul de la Cluj la București. Luni dimineața, înainte de ședința comună cu PLUS, unde am ajuns direct de pe drum, i-am spus lui Dan că nu e în regulă ce s-a întâmplat și i-am propus să avem o discuție înainte de a începe ședința comună. Dan a refuzat”, a declarat Mihai Goțiu.

El a mai spus că a deschis discuția în ședința comună, moment în care a intervenit pauza.

„Pe grupurile interne ale USR am fost acuzat de

ori