Prima pagină » Știri politice » Cum a amenințat Remus Cernea relațiile României cu China. MAE i-a retras pașaportul de serviciu

Cum a amenințat Remus Cernea relațiile României cu China. MAE i-a retras pașaportul de serviciu

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, joi, că a dispus retragerea pașaportului de serviciu al lui Remus Cernea, care s-a folosit, în Taiwan, de acest act pe care l-a primit în vremea în care era consilierul lui Victor Ponta.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, joi, că a dispus retragerea pașaportului de serviciu al lui Remus Cernea, care s-a folosit, în Taiwan, de acest act primit în vremea în care era consilierul de stat în cancelaria lui Victor Ponta. Deputatul s-a întors azi din Taiwan, unde a fost în ceea ce el și ceilalți trei colegi ai lui care l-au însoțit în voiajul asiatic numesc vizită de documentare. Excursia a fost plătită de guvernul Taiwanului, stat pe care România nu îl recunoaște, noi ținând partea Chinei în disputa Beijing-Tapiei.

„Ministrul afacerilor externe, Titus Corlățean, a dispus măsuri pentru retragerea pașaportului de serviciu utilizat de unul dintre membrii delegației menționate, în vederea anulării potrivit dispozițiilor legale în materie (respectiv art. 14, al. 3 din Legea 248 /2005), având în vedere faptul că acesta nu mai deține calitatea necesară utilizării acestui tip de document”, se arată într-un comunicat remis gândul.

Vizită plătită de taiwanezi

Dincolo de faptul că s-a folosit de pașaportul pe care nu mai are dreptul să îl folosească, Remus Cernea este criticat de Ministerul de Externe și pentru că a vorbit în Taiwan, stat nerecunoscut de România, despre îmbunătățirea relațiilor bilaterale cu țara noastră.

Gestul lui Cernea riscă să compromită alte relații bilaterale, cele cu China, pe care România s-a chinuit, începând din scurtul mandat al lui Andrei Marga la MAE și continuând cu cel al lui Titus Corlățean, să le dezvolte.

Foarte important este, de asemenea, că Remus Cernea a spus că vizita a fost plătită de guvernul taiwanez.

„Ministerul Afacerilor Externe reafirmă poziția României privind respectarea principiului „o unică Chină” („one China policy”) și reiterează totodată importanța relațiilor speciale de cooperare cu Republica Populară Chineză. MAE dezavuează deplasările unor reprezentanți ai statului român, inclusiv parlamentari, care prezintă aparența unor misiuni oficiale, în zone precum Taiwan, care nu au fost recunoscute de statul român. În continuare, acest lucru va fi reiterat tuturor instituțiilor românești, în mod oficial, de către Ministerul Afacerilor Externe în perioada următoare”, mai transmite ministerul lui Corlățean.

Potrivit legii, deplasările în nume personal sau informale, cum este și cazul lui Remus Cernea și al altor trei colegi ai săi, Ninel Peia, Ovidiu Iane și Costică Canacheu, nu pot fi efectuate utilizând documente de călătorie emise de statul român, atestând calități oficiale, precum pașaportul diplomatic sau de serviciu.

Zgonea: „Avem o singură Chină, un singur partener”

În replică la criticile MAE, Remus Cernea a subliniat că vizita în Taiwan nu a fost una oficială: „A fost o vizită informală (…). UE are reprezentanță la Taipei, nu ar trebui să ne inflamăm. Este în interesul României să stabilească raporturi cu Taiwanul”, a explicat Cernea.

Înainte de MAE, și Camera Deputaților a anunțat că se delimitează de vizita „de vacanță” și pe banii proprii a deputaților români. „Dat fiind caracterul privat al deplasării, efectuate în timpul vacanței parlamentare, Camera Deputaților nu a suportat cheltuielile aferente acestei vizite pentru parlamentarii români. Camera Deputaților nu are niciun fel de responsabilitate pentru întâlnirile și discuțiile pe care parlamentarii români le-au avut în Taiwan și subliniază că opiniile exprimate în decursul acestei vizite nu reprezintă sub nicio formă poziția oficială a Parlamentului României în relațiile externe”, a declarat camera inferioară a legislativului, într-un comunicat remis gândul.

După ce s-a „delimitat” de excursia deputaților, Camera a reafirmat „relațiile de strânsă cooperare și bună prietenie cu Republica Populară Chineză”. Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a precizat și el: „Avem o singură Chină, un singur partener: Republica Populară Chineză”. El a adăugat că deputații trebuiau întâi să întrebe înainte de a pleca în Taiwan.

Cernea: „Cred că am făcut o impresie foarte frumoasă acolo”

Făcând turul televiziunilor prin intervenții telefonice în care a cerut „reacții la rece” în acest caz, care să aibă în vedere interesele României peste hotare, Remus Cernea s-a mândrit că, dincolo de controversa de acasă, a făcut „o impresie frumoasă” în Taiwan. „Vizita este o inițiativă care deschide calea unei cooperări economice româno-taiwaneze. Vizita a acoperit și alte teme, precum cel cultural. A fost o vizită de informare, neoficială”, a spus Cernea, subliniind că toată lumea s-a informat reciproc. „Cred că am făcut o impresie foarte frumoasă acolo”, a adăugat Remus Cernea, într-o intervenție telefonică la Digi 24.

Cernea a admis, totuși, că folosirea pașaportului de serviciu a fost „o scăpare”, el nefiind informat, când a plecat de la cancelaria lui Victor Ponta, că trebuie să predea actul.  „Aș fi făcut-o”, a dat asigurări deputatul.

Deputatul PDL Costică Canacheu a declarat pentru MEDIAFAX că el și ceilalți trei colegi ai lui au avut, în Taiwan, întâlniri cu vicepreședintele Camerei Deputaților, cu viceminiștrii de la Economie, Externe, Transport, Comunicații și Turism, au vizitat un parc tehnologic și au avut întâlniri cu oameni de afaceri.

PSD se delimitează de colegii de călătorie ai lui Cernea

Și pesediștii Ovidiu Iane și Ninel Peisa sunt criticați, PSD exprimându-și regretul față de deplasarea lor. „Vizita celor doi deputați a fost una neoficială, iar conducerea PSD nu a fost informată cu privire la această deplasare. Cei doi deputați s-au deplasat în Taiwan fără a avea niciun mandat din partea Partidului Social Democrat”, anunță conducerea social-democrată, într-un comunicat remis gândul.    

Mai departe, Partidul Social Democrat își exprimă regretul pentru situația creată „și se delimitează de deplasarea celor doi deputați, pe care o consideră cel puțin inoportună, în contextul relațiilor excelente pe care PSD și România le au cu Republica Populară Chineză, relații reafirmate cu ocazia vizitei oficiale a premierului Victor Ponta, președintele PSD, la Beijing. De asemenea, Partidul Social Democrat își reafirmă susținerea față de poziția oficială a României în ceea ce privește Taiwan-ul”, arată PSD.

FOTOGRAFII: Facebook-Remus Cernea

Istoria China-Taiwan

Referirile autorităților române la o singură Chină vizează faptul că numele oficial al Taiwanului este Republica China (a se face distincția între Republica Populară Chineză, cu capitala la Beijing – astfel că, din 1949, există două Chine). România recunoaște oficial o singură Chină și consideră Taiwanul parte a teritoriului chinez, iar disputa dintre Beijing și Taipei, una de ordin intern.

Pe scurt, istoria relațiilor China-Taiwan este următoarea: după cel de-al Doilea Război Mondial, insula Taiwan a fost cedată de Japonia Chinei (1945). Patru ani mai târzium, când comuniștii au preluat puterea în China, fosta putere, refugiată în Taiwan, și-a creat o nouă zonă de jurisdicție, care se întindea până la alte câteva insule apropiate.

La începutul anilor ’70, Taiwanul a cedat Chinei locul ocupat la ONU. De atunci, statul cu capitala la Taipei și-a pierdut din recunoașterea internațională, având, în prezent, relații diplomatice în sens formal cu 22 de state+Vaticanul.

China comunistă, însă, continuă să privească Taiwanul drept o parte din „patria mamă”.

Autor

Citește și