Cum a apărut declarația lui Biden, cea cu apelativul „Mr. President”, pe site-ul oficial de la Casa Albă
„So, Mr. President [sic], thank you for your commitment to continue to strengthen this relationship, for your work to make our futures even brighter and may God bless the Romanian people. May God bless America and may God protect our troops – Romanian and American – who are still deployed in Afghanistan. Thank you very much, Mr. Prime Minister”, se arată la finalul declarației vicepreședintelui american, conform transcrierii de pe site-ul Casei Albe.
„[Sic]” este definit în DEX ca fiind un „cuvânt care înseamnă «așa», scris, de obicei între paranteze (adesea urmat de semnul exclamării) și folosit ca indicație pentru ca cititorii să știe că o greșeală dintr-un text reprodus aparține originalului, adică autorului respectiv, și nu comentatorului”.
Vicepreședintele SUA, Joe Biden, i s-a adresat premierului Victor Ponta cu apelativul „președinte”, la finalul discuției avute, miercuri, la Palatul Victoria.
„Domnule președinte, mulțumesc pentru angajamentul dumneavoastră de a întări relațiile noastre, pentru munca dumneavoastră pentru a face viitorul nostru și mai bun. Dumnezeu să binecuvânteze poporul român, Dumnezeu să binecuvânteze America și Dumnezeu trebuie să protejeze trupele noastre, române și americane din Afganistan”, i-a spus Biden lui Ponta la finalul vizitei.
Ulterior, la Cotroceni, Joe Biden și-a început discursul, la care asistau președintele, premierul, președintele PNL și prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu, salutându-i pe cei prezenți și adăugând „poate mă adresez și viitorului președinte”.
După ce a făcut această remarcă, Biden s-a adresat direct premierului Victor Ponta, mulțumindu-i pentru timpul petrecut împreună, precum și președintelui Camerei Deputaților, președintelui Senatului, ministrului Justiției și tuturor înalților oaspeți prezenți, conform transcrierii de pe site-ul Casei Albe.