Cum a arătat profilul socio-demografic al electoratului lui Klaus Iohannis și Victor Ponta

Publicat: 18 11. 2014, 20:53
Actualizat: 23 11. 2014, 23:36

Potrivit sociologului Vladimir Ionaș, două exit poll-uri au dat ierarhia corectă. Cel prezentat de Digi 24 și realizat de IRES l-a dat pe Iohannis pe primul loc cu 50,90%. La TVR, exit poll-ul realizat de consorțiul dintre CURS și Avangarde l-a dat pe același Iohannis cu 51,50% din voturi.

Rezultatele finale ale CURS Avangarde au fost – Klaus Iohannis – 52,16%, iar Victor Ponta – 47,48%. Aceste rezultate sunt doar la nivelul secțiilor de vot din România, fără să fie luate în considerare secțiile din diaspora. Potrivit lui Ionaș, „nimeni nu a avut până astăzi (și nu cred că va avea cineva prea curând) operatori în secțiile din străinătate”.

Bucureștiul, prin prezența masivă și votul acordat lui Iohannis, a reușit să acopere votul obținut de Ponta în Moldova, iar Transilvania a acoperit Muntenia. Klaus Iohannis a câștigat încrederea tinerilor din categoria de vârstă 18-30 de ani (peste 70%) și în rândul celor din categoria de vârstă 31-60 de ani (peste 54% din voturi). Ponta a fost votat de 69% dintre cei de peste 61 de ani.

„Dacă analizăm redistribuirea voturilor din primul tur, putem observa că cei mai disciplinați votanți au fost cei ai Monicăi Macovei. Aproape 93% dintre aceștia au votat în turul doi cu Iohannis. Votanții Elenei Udrea, în turul 2, au acordat în proporție de 87% votul candidatului dreptei, în timp ce 13% au votat cu Ponta”, explică sociologul Avangarde.

Votanții UDMR au votat în turul doi, în procent de 88%, cu Klaus Iohannis. De asemenea, aproape 70% dintre cei care l-au votat pe Călin Popescu Tăriceanu în turul unu, i-au acordat votul lui Victor Ponta în turul doi. Dintre votanții lui Dan Diaconescu, 53% s-au dus către Victor Ponta, iar dintre votanții lui Vadim Tudor, 51% au respectat îndemnul acestuia și anume să voteze cu candidatul PSD.

„Dacă facem un calcul în voturi, luându-i în calcul pe votanții Elenei Udrea, Monicăi Macovei, Kelemen Hunor, Călin Popescu Tăriceanu, Dan Diaconescu și Vadim Tudor, din turul unu, putem vedea că Victor Ponta a atras în turul doi de la aceștia 874.555 de voturi, în timp ce Klaus Iohannis a atras 1.610.883 de voturi”, scrie sociologul.

Cel mai interesant de analizat sunt cei care în primul tur nu au ieșit la vot, dar au venit în turul doi – 1.750.000 de persoane. Din aceștia, 67% l-au votat pe Iohannis. Potrivit Exit-ului CURS Avangarde, se observă că cei mai mulți dintre aceștia sunt din Transilvania (42%) și din mediul urban (58%). 26% au studii superioare, 44% au liceul sau școala postliceală și 30% au studii primare. 31% dintre cei care au făcut diferența între cele două tururi au între 18 și 30 de ani, 13% au 61 de ani și peste, iar cei mai mulți se încadrează în categoria 31-60 de ani.