Cum a rămas în aer moțiunea de cenzură USR PLUS – AUR? Filmul votului din Birourile permanente ale Parlamentului și planul lui Ludovic Orban
Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a detaliat toate etapele controversatei ședinte a Birourilor reunite ale Parlamentului de luni, a treia programată pentru dezbate calendarul moțiunii de cenzură depuse de USR PLUS și AUR, ședință care iar nu a avut cvorum pentru a da un vot pentru continuarea procedurii. Liderul liberal a anunțat că va convoca o nouă reuniune a Birourilor permanente reunite (BPR) ale Parlamentului, după care va comunica Guvernului moțiunea de cenzură, „indiferent dacă va fi sau nu va fi cvorum”.
Președintele Camerei Deputaților, care are obligația de a prezenta moțiunea de cenzură birourilor reunite și de a o comunica Guvernului, a detaliat fiecare punct al ședinței de luni, după ce cele de vineri și de sâmbătă nu s-au organizat în lipsă de cvorum – este nevoie e 12 participanți în acest sens. Nici luni nu s-a putut da un vot decisiv, iar moțiunea USR PLUS și AUR este blocată tot din această cauză.
„Am convocat reuniunea birourilor permanete ale celor două camere pentru ziua de astăzi. Evident am pus pe ordinea d ezi punctul obșigatoriu care e stabilit în fregulamentul ședințelor comune, art. 94, moțiunea de cenzură. ”
„Domnul Alfred Simonis, liderul grupului parlamentar PSD din Camera Deputaților a propus modofocarea ordinii de zi, trei puncte, în urma unei solicitări a senatorului Dan Fenechiu, liderul grupului parlamentar PNL din Senat, care propunea transmiterea de către birourile permanete reunite către comisia de statut a documentelor moțiunii de cenzură pentru verificarea autenticității semnăturilor și pentru a verifica diferitele suspiciuni cu privire la semnăturile depuse”, a explicat Orban.
Asfel, chiar dacă Ludovic Orban s-a opus, s-a votat ordinea de zi în forma propusă de Alfred Simonis: 1 -înființarea unei comisii de anchetă, 2 – solicitarea liderului din Senat și 3 – moțiunea de cenzură. S-a votat primul punct, care va merge în plen, după care PSD și-a retras cei opt reprezentanți din birourile reunite, a spus președintele Camerei Deputaților.
Restul parlamentarilor au dezbătut punctul doi. „Au fost 18 membri ai birourilor permanente reunite prezenți, au votat pentru propunere 9 membri, 7 au votat împotrivă, și doi parlamentari au fost prezenți și nu au votat – respectiv, deoarece a fost vot nominal – domnul deputat Ovidiu Ganț (din partea minorității germane – n.r.) și subsemnatul Ludovic Orban. Propunerea nu a fost adoptată”, a spus liderul Camerei Deputaților.
Astfel, nu s-a întrunit majoritatea pentru a trece – de jumătate plus 1, după cele 9 voturi pentru din cele 18 ale aleșilor prezenți.
După ce nu s-a votat această propunere, membrii PNL au plecat din sala de ședință. „Am rămas fără cvorum și nu am putut să discutăm punctul 3, prezentarea în birourile permanente reunite a moțiunii de cenzură”, a subliniat Orban.
„Nimeni nu poate să cenzureze dreptul unui parlamentar de a semna o moțiune de cenzură”
Președintele Camerei Deputaților a ținut să sublinieze de ce s-a abținut de la votul pe propunerea lui Daniel Fenechiu, colegul liberal din Senat, care este un susținător al lui Florin Cîțu.
„Instituția moțiunii de cenzură este o instituție fudamentală prevăzută în Constituția României. (…) Este dreptul oricărui deputat și oricărui senator de a a semna inițierea unei moțiuni, desigur, o dată pe sesiune”, a subliniat Orban.
„Eu nu pot să accept o propunere care nu are bază constituțională și bază regulamentară și care propune întârzierea derulării procedurilor două săptămâni, prin verificări efectuate de comisia de statut, care nu are nicio competență de verificare a validății semnăturilor”, și-a explicat Ludovic Orban abținerea de la vot din Birourile reunite. Deși voia să voteze împotrivă, Orban a spus că s-a abținut din motive, pentru că a ajuns în funcție susținut de PNL și nu putea vota împotrivă.
„Nimeni nu poate să cenzureze dreptul unui parlamentar de a semna o moțiune de cenzură. De asemenea, semnarea unei moțiuni de cenzură este un act de voință indivudual. Doar persoana care a semnat poate să conteste validitatea semnăturii sau poate să își retragă semmătura”, a spus Orban.
„Eu sunt Ludovic Orban și pentru mine un interes politic de moment nu mă poate determina să mă situez în afara Costituției și a legilor țării. Nu voi putea niciodată să votez o propunere care iese din cadrul constituțional”, mai spune președintele Camerei Deputaților.
O nouă ședință, la o „oră potrivită”
Astfel, Ludovic Orban a anunțat că va convoca o nouă reuniune a BPR, după care va comunica Guvernului moțiunea.
„În calitate de președinte al Camerei Deputaților, care are obligația de a prezenta moțiunea de cenzură birourilor reunite și de a o comunica Guvernului, voi mai covoca o reuniune a BPR, după care voi comunica Guvernului moțiunea, indiferent dacă va fi sau nu va fi cvorum”, anunță Ludovic Orban.
El a spuns că se va consulta cu ceilalți membri ai BPR pentru a stabili o oră potrivită pentru o nouă ședință a conducerii Parlamentului.
Potrivit regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, moţiunea de cenzură, care poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor, se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă.
Apoi, moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii. Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Pentru a trece, moțiunea trebuie să fie votată de 234 de parlamentari. USR PLUS are 80 de parlamentari, iar AUR, 43.
Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.
Moțiunea de cenzură „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!”, semnată de 122 de parlamentari – USR PLUS și AUR, depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor. Pentru a întruni condițiile constituționale trebuie să aibă cel puțin 117 semnături.
Pe de altă parte, PSD a pregătit și a prezentat joi textul propriei moțiuni de cenzură, intitulată „Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor! Jos Guvernul Cîţu!”.