Cum a reacționat Ion Iliescu după ce a aflat ce a spus Gabriela Vrânceanu Firea despre oamenii care nu au copii

Publicat: 13 10. 2014, 22:00
Actualizat: 22 03. 2019, 03:44

Fostul președinte Ion Iliescu a criticat declarațiile Gabrielei Firea despre prezidențiabilii care nu au copii, spunând că a fost o ieșire nepotrivită, o „stângăcie”, adăugând că nu a înțeles această „ieșire a ei”.

„Eu sunt unul din ăștia”, a fost prima reacție a lui Ion Iliescu când a fost întrebat despre șansele unui candidat fără copii să ajungă președintele țării.

Fostul președinte a continuat, afirmând că această ieșire a fost nepotrivită, caracterizând-o drept o „stângăcie”.

„Nu am înțeles această ieșire a ei”, a spus Iliescu.

El a explicat că deși este cu soția sa de o viață, nu a putut să aibă copii.

„Se întâmplă. Viața a făcut astfel că nu am putut. Trebuie judecată viața așa cum e și nu închipuită”, a susținut Ion Iliescu.

Purtătoarea de cuvânt a campaniei prezidențiale a lui Victor Ponta a declarat că un bun familist nu înseamnă doar să fie căsători, ci și „a avea copii”. „Toate familiile din România nu candidează la prezidențiale. În toate statele civilizate cei care doresc să ajungă președinți provind din familii complete, sunt căsătoriți, au copii, au nepoți, au trecut prin toate etapele vieții. Toate familiile din România nu au aceste aspirații să ne conducă pe noi toți ceilalți, românii, laolaltă”, a spus Firea.