Cum a redus Guvernul datoriile din teritoriu prin Ordonanță de Urgență: „Arieratele făcute fără sursă de finanțare nu vor fi raportate la FMI”

Publicat: 14/03/2013, 18:43
Actualizat: 05/10/2013, 16:27

Premierul Victor Ponta a declarat că Guvernul a decis prin Ordonanță de Urgență că lucrările efectuate de autoritățile locale fără a avea sursă de finanțare prevăzută în buget nu pot fi considerate arierate și nu vor mai fi raportate la FMI și Comisia Europeană. Astfel, automat după ce OUG a intrat în vigoare nivelul arieratelor a scăzut prin neîncadrarea acestor datorii acumulate de primării și Consilii Județene în zona arieratelor.

Potrivit primului-ministru în această perioadă Ministerul de Finanțe împreună cu Direcțiile de specialitate din teritoriu realizează un audit național pentru a se afla situația actuală a acestui tip de arierat. Premierul nu a putut face o estimare cât reprezintă aceste datorii.

Ponta a adăugat că va explica și reprezentanților FMI, ai Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale cum a rezolvat problema arieratelor, dar că aceștia au fost informați de modificările aduse prin OUG. În funcție de respectarea angajamentului luat de Guvern în fața FMI privind nivelul arieratelor se negociază viitorul acord cu Fondul. Termenul limită până la care Guvernul Ponta s-a angajat să reducă arieratele locale cu 85% este 29 martie. Nivelul arieratelor la finele lunii ianuarie era de 1,18 miliarde lei, după ce estimarea pentru luna decembrie era de 800 milioane lei.

„Lucrările făcute fără sursă de finanțare nu sunt arierate, am discutat cu cei de la FMI”, a spus premierul. El a adăugat că acum nu mai vine „zâna să dea banii pentru aceste lucrări”, aluzie la fostul ministru Elena Udrea.

Întrebat dacă FMI și Comisia Europeană au acceptat această redefinire a arieratelor, premierul Ponta a răspuns: „i-am informat, altfel nu adoptam ordonanța în forma aceasta”.

Cu toate acestea, premierul a recunoscut că discuția nu a avut loc în luna ianuarie, când reprezentanții FMI au fost prezenți la București.

„Domnul Voinea informează tot timpul partenerii noștri de la FMI și CE despre măsurile pe care le adoptăm”, a declarat pentru gândul Victor Ponta. El a precizat că situația arieratelor fără sursă de finanțare trebuie discutată cu cei de la FMI pentru a li se explica diferența adusă de Ordonanța de Urgență.

Ce prevede OUG privind arieratele

Nivelul arieratelor locale a crescut potrivit ministrului delegat pentru buget, Liviu Voinea, din luna decembrie, când erau estimate la 800 milioane de lei, la 1,18 milioane lei la sfârșitul lunii ianuarie. Președintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a declarat că nivelul acestora poate atinge și 1,5 miliarde de lei pentru luna februarie.

Până la 29 martie, Guvern s-a angajat în fața FMI să reducă arieratelor locale cu 85%. Până atuncp autoritățile locale. pot contracta împrumuturi de la Trezorerie, cu termen de rambursare în cinci ani, suma pusă la dispoziție fiind de 500.000 lei.

Executivul a adoptat în ședința de miercurea trecută o ordonanță de urgență privind arieratele locale, care a fost publicată în Monitorul Oficial vineri seara. Prin ea, Guvernul se angajează să plătească doar arieratele care au avut sursă de finanțare.

Astfel, „sumele defalcate ce reveneau județelor se repartizează pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcționare și-sau de capital pentru care au avut prevederi bugetare aprobate, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, precum și pentru susținerea programelor de dezvoltare locale și a proiectelor de infrastructură care necesită finanțare locală”, se arată în Ordonanța de Urgență.

Aceasta ordonanță rezolvă două probleme cerute cu insistență de președinții de Consilii Județene. Prima o reprezintă trimiterea cotelor defalcate către toate județele și nu doar către cele care au arierate, după cum propusese în primă fază ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea. Astfel, Consiliile județene care nu au arierate pot folosi banii primiți din cotele defalcate pentru susținerea proiectelor de dezvoltare locale, iar cele care au arierate vor folosi sumele cu prioritate pentru plata acestora.

De asemenea, Guvernul redefinește tehnic și explicit termenul de arierat, arătând că în categoria acestora se pot încadra doar acele datorii acumulate de autoritățile locale, dar pentru care a existat sursă de finanțare prevăzută în buget. Prin neraportarea acestui tip de arierat la FMI, Guvernul a redus din start nivelul arieratelor înregistrate de autoritățile locale.

O a doua soluție pentru plata arieratelor propusă de Guvernul Ponta o reprezintă compensarea datoriilor pe care autorităților locale le au către diferite firme cu obligațiile de plată pe care firmele le au către stat – plata TVA, impozite.

De asemenea, Trezoreria va „asigura echilibrarea temporară a golului temporar de casă al bugetului local din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei statului”.

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat că pe 29 martie, autoritățile locale urmează să primească o nouă tranșă de la Trezorerie pentru plata arieratelor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar