Cum combate GUVERNUL evaziunea fiscală cu A.I. / Bogdan IVAN: „Dai o comandă în soft, nu mai iei la mână zeci de mii de facturi”
This browser does not support the video element.
Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, întrebat despre afirmația premierului Marcel Ciolacu ca inteligența artificială să fie folosită în combaterea evaziunii fiscale, acesta a răspuns că folosirea acestei tehnologii este foarte simplă. ,,Nu mai trebuie să te duci să iei aproape la mână sau într-un excel mii, zeci de mii de facturi ci îi dai o anumită comandă unui soft.”
Colegii mei de la Ministerul de Finanțe, împreună cu domnul ministru Boloș, deja lucrează la acest lucru. Folosesc această tehnologie și e un lucru foarte simplu. Nu mai trebuie să te duci să iei aproape la mână sau într-un excel mii, zeci de mii de facturi ci îi dai o anumită comandă unui soft. La fel ca și în cazul băncilor, de exemplu, atunci când iei un credit și banca face analiza asupra solvabilității companie sau persoane fizice care se duce acel credit. La fel se întâmplă și în cazul acesta al Ministerului de Finanțe, în care softul poate să selecteze, să găsească anumite anomalii sau să sesizeze anumite tipare pe care le setează funcționarii din cadrul ministerului, a spus Bogdan Ivan.
Întrebat când s-ar putea aplica această măsură, ministrul Ivan a spus că: ,,Nu pot să vă spun o dată foarte certă, știu că cei de la Ministerul de Finanțe deja au aplicat o parte din aceste protocoale tehnice, dar mai multe detalii cu siguranță că poate să vă dea domnul ministru Boloș. Noi am furnizat suportul tehnic încă de la începutul an discuției pe această temă, în vara anului 2023.”