Prima pagină » Știri politice » Cum explică șeful PNL candidatura lui Gigi Becali pe listele USL

Cum explică șeful PNL candidatura lui Gigi Becali pe listele USL

Cum explică șeful PNL candidatura lui Gigi Becali pe listele USL
Președintele PNL, Crin Antonescu, a dezvăluit criteriile pe baza cărora liberalii au bătut palma cu Gigi Becali, menționând că nu au avut loc discuții despre partea financiară.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a dezvăluit criteriile pe baza cărora liberalii au bătut palma cu Gigi Becali, menționând că nu au avut loc discuții despre partea financiară. Astfel, pe lista calităților care l-au recomandat pe finanțatorul Stelei se numără și partea de electorat care-l consideră „un om sincer”.

„Am avut criterii se selecție generale, pragmatice. Nu am avut în vedere doar capacitatea unei persoane de a susține o campanie, de a câștiga niște voturi. La Gigi Becali a contat faptul că are audiență, public, auditoriu dacă vreți. În urma sondajelor pe care le-am făcut, el are un lucru foarte important, pe care nu toți îl agreează. Este foarte important raportul ales-alegător, o bună parte cetățeni îl consideră sincer, chiar dacă nu sunt de acord cu anumite comportamente ale lui”, a declarat Antonescu, la TVR.

Mai mult, întrebat despre zvonurile referitoare la suma de bani negociată cu Gigi Becali pentru campania electorală, președintele liberal a negat orice discuție.

„Gigi Becali are niște voturi, are un public care completează într-un fel publicul USL. Nu a existat nicio discuție nicio secundă despre niciun leu. Faptul că el este un candidat perfect capabil să-și finanțeze propria campanie, asta este altceva. Nu i-am cerut altceva pentru că nu ne interesează decât să maximizăm scorul USL și să atingem segmente cat mai diverse de electorat”, a mai spus Antonescu.

Citește și