Cum joacă Guvernul României alba-neagra cu supraimpozitarea: Victor Ponta una zice și alta semnează
Alba-neagra cu supraimpozitarea salariilor compensatorii. Anunțată ca o măsură necesară pentru a tăia elanul compensatoriilor exorbitante de la stat, cum a fost cazul foștilor șefi de la Supravegherea Asigurărilor și CNVM, instituții reorganizate acum în Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF), ordonanța de urgență ieșită din guvern și publicată joi în Monitorul Oficial extinde practic măsura către sectorul privat. Astfel, fie că e vorba de stat, fie că e vorba de privat, potrivit reglementării, salariile/îndemnizațiile/sumele compensatorii ale membrilor consiliilor de administrație sau de conducere sunt impozitate cu 85 la sută.
Primul care a admis realitatea ordonanței a fost chiar consilierul onorific al premierului, Ionel Blănculescu, care a comentat că „obrazul gros este și la stat, și la privat”. La scurt timp însă, Victor Ponta l-a pus la punct public, susținând că acesta „nu știe” și ordonanța se aplică doar în cazul comisiilor care au format ASF.
Cu toate acestea, în timpul dezbaterilor de marți din comisia de buget din Camera Deputaților, atât reprezentanții ASF, cât și cei ai ministerului de Finanțe le-au explicat parlamentarilor că prevederea se aplică și la stat, și la privat. Tocmai din acest motiv, deputații au fost nevoiți să propună un amendament în care se precizează clar că prevederea din ordonanța dată de Guvernul Ponta îi vizează doar pe cei cu funcții de conducere în comisiile care au format ASF. Cu toate acestea, până la promulgarea legii de aprobare a ordonanței, aceasta își produce efectele, ceea ce înseamnă orice reprezentant al CA-urilor sau consiliilor de conducere de la stat sau privat, dacă are în contract care prevede compensatorii, sumele vor fi impozitate cu 85 la sută.
Așa cum s-au desfășurat lucrurile, premierul Victor Ponta nu a evaluat corect textul ordonanței, semnând în necunoștință de cauză și spunând că ordonanța „nu se aplică la privat, ci doar la stat, și nici acolo peste tot”. „Nu doar că nu se aplică în mediul privat, nu se aplică nici la stat decât la cei care au lucrat în cele trei comisii din care s-a format ASF, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private, deci numai la cei de acolo se aplică”.
Ce a anunțat guvernul că a aprobat
În ședința de marțea trecută, guvernul a adoptat o ordonanță de urgență prezentând-o ca soluție pentru a taxa salariile compensatorii a fostelor organisme, reorganizate în ASF.
Sursa foto: www.guv.ro
Ce a apărut în Monitorul Oficial
Joi, ordonanțăa de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial. Sub titulatura „Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea unor acte normative”, documentul conține trei articole. Primul se referă la modificare ordonanței privind înființarea ASF, al doilea la modificarea Codului Fiscal, iar al treilea la modificarea legii privind reforma în domeniul sănătății.
Intervenția legislativă de la articolul doi dispune că prin derogare de la Codul Fiscal, care prevede taxare unică de 16%, noua cotă de impozitare de 85% se aplică „pentru veniturile reprezentând salarii/ indemnizații/ sume compensatorii acordate în condițiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, a raportului de serviciu sau mandatului angajaților cu funcții de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de de membru în consiliul de administrație și consilii de conducere”.
În lipsa unei precizări exprese, prevederea se aplică în cazul tuturor membrilor din consiliile de administrație și de conducere, fie că e vorba de stat, fie că e vorba de privat, au explicat pentru gândul, surse guvernamentale.
CLICK pentru a mări
Sursa foto: Monitorul Oficial
Explicațiile lui Blănculescu
Consilierul onorific al premierului Ionel Blănculescu a confirmat marti dimineață că decizia de supraimpozitare se aplică și la stat, și la privat.
„E un obraz gros la stat și unul la privat. Nu ne referim la salariul lunar, ci la salariile compensatorii, la ieșirea din sistem. Obrazul gros s-a regăsit și la stat și la privat. Astfel de personaje au încasar milioane de eurocare au venit tot de la noi, de la contribuabil, prin dobânzi sau alte costuri”, a spus Blănculescu.
Reacția premierului
La scurt timp, premierul Ponta a reacționat, taxând public declarația consilierului său și insistând că ordonanța nu privește decât ASF. „Nu doar că nu se aplică în mediul privat, nu se aplică nici la stat decât la cei care au lucrat în cele trei comisii din care s-a format ASF, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare și Comisia de Supraveghere a Pensiilor Private, deci numai la cei de acolo se aplică. Dacă, de exemplu, dăm salarii compensatorii la Oltchim, nu le impozităm cu 85 la sută. Ionel Blănculescu nu știa ce am adoptat în Guvern”, a spus șeful guvernului, comentând că, probabil, a fost „o interpretare”.
Cum s-a întors textul în Parlament
Tot marți, ordonanța a intrat în dezbaterea camerei Deputaților, la Comisia de Buget. Aici, susțin parlamentarii, chiar președintele ASF, Dan Radu Rușanu, a susținut că prevederea cu supraimpozitarea se aplică tuturor. „A fost întrebat președintele ASF și a răspuns că se referă la toți din CA. S-a invocat un punct de vedere al Ministerului Justiției că nu poți să aplici o astfel de măsură numai la o instituție sau la o companie pentru că ar fi considerat neconstituțional. Și interpretarea noastră a fost că se aplică și la stat, și la privat și ni s-a dat dreptate”, a declarat, pentriu gândul, fostul ministru de Finanțe, Gheorghe Ialomițianu.
Același lucru îl susține și deputatul PNL Mihai Aurel Donțu, secretarul Comisiei de Buget care a declarat, pentru gândul, că tocmai din acest motiv s-a adoptat, cu majoritate, un amendament prin care se specifică exact că supraimpozitarea compensatoriilor vizezează strict ASF. „Dacă cineva a făcut o forțare a legii, nu trebuie să-i omorâm pe toți. Logica pentru care a fost făcut acest demers a fost de a stăvili lucruri făcute pe principiul cine împarte parte își face”, a declarat Donțu, pentru gândul.
După votul plenului Camerei Deputaților, ordonanța va merge la Senat care este cameră decizională. Legea de aprobare, în noua variantă, poate fi contestată la Curtea Constituțională, înainte de promulgare. Până la o decizie în acest sens însă ordonanța de urgență își produce efectele.