Președintele Traian Băsescu a ajuns, în jurul orei 16.15, la sediul Consiliului Uniunii Europene, unde a fost întâmpinat de președintele acestui for, Herman van Rompuy. Întâlnirea celor doi va dura aproximativ jumătate de oră, la ora 17.00 Băsescu urmând să aibă o declarație de presă.
„Mister President!”, l-a salutat Băsescu pe van Rompuy. „Hello, mister President, nice to see you!”, i-a răspuns van Rompuy lui Băsescu, moment în care acesta a izbucnit în râs. Cei doi s-au mai întâlnit, înainte ca Traian Băsescu să fie suspendat, iar acum se văd din nou, în aceeași calitate de președinți.
Cei doi au pozat oficial apoi s-au retras la discuții.