Prima pagină » Știri politice » Cum răspunde Ecaterina Andronescu solicitării președintelui Traian Băsescu

Cum răspunde Ecaterina Andronescu solicitării președintelui Traian Băsescu

Cum răspunde Ecaterina Andronescu solicitării președintelui Traian Băsescu
Raspunsul noului ministru al Educației

Vicepreședintele PSD, Ecaterina Andronescu, nominalizată de premierul Victor Ponta pentru a ocupa funcția de ministru al Educației, a spus că dacă președintele Băsescu îi cere informații despre lucrările scrise i-ar trebui jumătate de metru cub de hârtie pentru a-i răspunde.

„Carierea mi-am construit-o pe muncă și onestitate. Orice poți să pui pe seama unui om, dar trebuie să poți să și dovedești. Dacă îmi va cere explicații, evident că o să-i dau. Nu știu de ce să am emoții în această seară. Nu trăiește nimeni pe pământul acesta doar dacă este ministru. Dacă domnul președinte apreciază cariera mea academică atunci mergem mai departe. Îmi pot pune experiența profesională în slujba sistemul de învățământ românesc”, a declarat Andronescu.

Ea a precizat că au fost patru cazuri de rectori, din care doi au câștigat procesul cu ANI.

„Cred că justiția în România judecă după aceeași lege și în plus noi avem în legea educației un articol care spune că în conformitate cu legea se judecă mandatul următor. Eu am ieșit din mandatul de rector, mandatul de rector l-am obținut după o altă legislație și există o decizie a Curții Constituționale în care se spune negru pe alb că un mandat obținut pe o lege se finalizează pe aceeași lege. Legea nu acționează retroactiv”, a subliniat vicepreședintele PSD.