Cum răspunde Firea acuzațiilor de monopol, după ce Primăria București a înființat 19 firme „de interes public”

Cum răspunde Firea acuzațiilor de monopol, după ce Primăria București a înființat 19 firme de interes public
Publicat: 01/03/2017, 10:42
Actualizat: 26/03/2019, 02:54

„Solicităm azi Consiliului General acordul de principiu pentru înființarea unui număr de 19 societăți comerciale ale municipalității, care să presteze servicii și să realizeze lucrări de interes public. În ce privește oportunitatea acestui demers, am constatat că s-au cheltuit în ultimii ani zeci, sute de milioane de euro din banii bucureștenilor care nu s-au regăsit în sporirea confortului bucureștenilor. Avem, din păcate, o capitală sufocată de trafic, cu străzi pline de gropi, cu prea puține parcări față de necesar, cu obiective turistice nepromovate. Din ignoranță sau rea voință, serviciile publice municipale nu au fost niciodată delegate în condițiile legii, principala consecință a acestui fapt fiind aceea că Primăria nu are pârghiile necesare pentru a interveni prompt atunci când aceste servicii sunt prestate necorespunzător”, a declarat Gabriela Firea la începutul ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

Edilul a precizat că toate cele 19 societăți comerciale vor alcătui un Holding Municipal, București- Capitală Europeană, după un model brevetat și în alte capitale europene, cum ar fi Paris, Madrid, Viena, Praga sau Lisabona.

„Nu se pune problema instituirii vreunui fel de monopol. Delegarea unui serviciu public nu poate fi considerată monopol, legea fiind cât se poate de explicită, iar în celelalte situații, societățile din holdingul Primăriei vor acționa pe piața concurențială, în acord cu legislația în vigoare. Din aceleași considerente, nu suntem în situația acordării vreunui ajutor de stat pentru aceste societăți. (…) Toate aceste societăți comerciale vor acționa precum centre de cost, orientate pe principiul profitabilității. În cazul în care rezultatele sunt negative, există posibilitatea încetării mandatului conducerii, spre deosebire de regiile autonome sau administrațiile municipale, ale căror posturi de conducere sunt ocupate pe durată nedeterminată, fără obligativitatea respectării unor criterii de performanță”, a mai spus Firea.

Edilul a mai spus că nu se vor înființa structuri paralele cu cele ale Primăriei și că aparatul propriu al Primarului General își va păstra rolul de monitorizare și verificare a modului în care sunt prestate serviciile publice.

Personalul care va deservi aceste societăți va fi preluat din instituțiile subordonate CGMB, inclusiv din direcțiile de specialitate ale PMB. Nu se vor face disponibilizări de personal, a mai adăugat Firea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Cine este tatăl adolescentului de 15 ani care a ieşit cu Lamborghiniul pe străzi
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Noul Mitsubishi Outlander, acum și în România. Prezentarea noului SUV japonez – VIDEO
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Reguli la bloc 2024. Asociația de proprietari te obligă. Vei fi sancționat
Ajutor de stat pentru montarea repartitoarelor de încălzire, Cine îi primește
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Motivul pentru care Culiță Sterp și Daniela Iliescu au făcut nunta fără invitați. Soția artistului...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Poluarea din New Delhi a depășit de 60 de ori limita de siguranță