Cum răspunde premierul Ponta la întrebarea „De ce nu a respectat Guvernul legea?”
Premierul Victor Ponta a precizat că Guvernul nu a stabilit data alegerilor parțiale, deși legea prevede că această decizie trebuia luată la trei luni după vacantarea unui colegiu, deoarece „nu există niciun fel de sancțiune” și că decizia politică a fost ca toate alegerile parțiale să aibă loc la aceeași dată. Spre exemplu, colegiul de senator al lui Dan Voiculescu a fost declarat vacant în luna ianuarie, iar AEP a propus ziua de 28 aprilie pentru organizarea alegerilor, Guvernul a ignorat această propunere.
„Legea nu stabilește niciun fel de sancțiune”, a fost un argument invocat de premier când a fost întrebat de ce Guvernul a respectat prevederile legale, care stipulează că Executivul trebuie să stabilească data alegerilor parțiale la trei luni după vacantarea unui colegiu parlamentar.
Prim-ministrul a ținut să precizeze că nu a încălcat legea, dar că decizia politică a fost ca toate alegerile parțiale să aibă loc în aceeași zi, așteptând să se adune un număr mai mare de colegii și primării vacante.
„Sigur că unii mor de grija de ce nu mai organizăm opt alegeri, dacă organizăm de ce nu mai organizăm. Să nu stăm patru ani tot în alegeri, decizia politică de a face toate alegerile în aceeași zi este o decizie corectă. Facem un pachet cu toate locurile vacante să le facem într-o singură duminică”, a declarat Ponta.
Guvernul a tergiversat organizarea alegerilor parțiale în mai multe colegii parlamentare și primării din țară, deși termenul de 90 de zile pentru stabilirea unei date a scrutinului la care legea îl obligă a fost încălcat de câteva luni. Colegiul cel mai mare și cu una din cele mai importante mize politice este cel lăsat descoperit în București de fostul senator Dan Voiculescu, în luna ianuarie. Deși Autoritatea Electorală Permanentă a înaintat Ministerului de Interne de două ori până acum proiecte de hotărâri pentru alegeri pe 28 aprilie și, apoi, pe 1 septembrie, așa cum arată într-un document oficial transmis gândul, ambele termene au fost ignorate.