Cum rezolvă Vanghelie problema Roșia Montană: „Dacă pe verticală și pe orizontală aduce beneficii la toți, să știm exact uite atâția bani intră, care-i problema?”
Faptul că USL a avut susținerea sindicatelor pentru a ajunge la putere nu mai este un secret. Acest fapt a fost confirmat și la întânirea de vineri, din cadrul evenimentului PSD „Atelierele viitorului”, unde primarul Marian Vanghelie a condus dezbaterea cu liderii de sindicate, alături de Viorel Hrebenciuc, Doina Pană, Liviu Pop și alți parlamentari PSD.
Acum, sindicatele au început să se îndepărteze de alianța pe care au votat-o, prin discursurile liderilor fiind transmis un mesaj clar: USL pierde încrederea poporului și câștigă dezamăgirea.
Vanghelie și-a ținut discursul motivațional la sfârșitul întâlnirii, dând de înțeles că a fost atent la toate nemulțumirile exprimate. Cele mai importante probleme pentru care sindicaliștii s-au plâns au fost piața muncii și situația învățământului. Comunicarea este soluția, a spus edilul, iar PSD aici a greșit.
„Mie imi place să am verticalitatea de a spune lucrurilor pe nume. Noi cu toții, PSD-ul, am greșit că nu am reusit să avem comunicarea coerentă cu acei lideri, care trebuia să fie săptămânală. Dacă există o astfel de comunicare cu toată lumea care trebuie, toate lucrurile pot fi explicate la un moment dat. O să găsim o soluție să ne ținem de cuvânt”, a precizat Vanghelie.
Ca soluție, atât el, cât și Viorel Hrebenciuc, au anunțat intenția ca PSD și sindicatele să semneze un pact social.
„O să propun conducerii partidului să facem un pact social cu sindicatele și patronatele. Dacă vrem să fim serioși cu cei care ne-au dat voturile, trebuie să ne ținem promisiunile. Vă propun să facem acest pact social, să-l negociem așa cum se negociază foarte serios pentru că altfel nu veți putea obține tot ce vă doriți astăzi. Dar stăm de vorbă, pentru că fără sprijinul celor care ne-au dat votul nu vom putea să dăm fața cu alegătorii noștri”, a precizat Hrebenciuc.
„Cel mai important lucru este comunicarea. Noi nu am avut inteligența necesară să 2,3,4 oameni ca să ne vedem săptămânal cu doamnele dimineața, domnii după-amiaza, cu colegii noștri din sindicat”, a spus și Vanghelie.
Cum a ajuns Vanghelie la Roșia Montană
Proiectul de exploatare de la Roșia Montană, care este în continuare nefinalizat, după aproape două luni, a ajuns și la urechile primarului din sectorul 5. Despre cum se lungește problema din cauza pozițiilor diferite a auzit și el. „Nu e normal, e ca la spitalul 9. Unii încarcă, alții descarcă”, spune el.
„Este anapoda ca primul ministru să alerge singur și un alt coleg de coaliție să încerce să-l încurce. Avem 70%, dar ei câteodată sunt așa: câteodată ne oprim, iar ne mai înaintăm doi pași. Noi trebuie să vorbim cu subiect și predicat”, se arată Vanghelie nemulțumit.
Întrebat de gândul dacă poziția PNL și a lui Crin Antonescu, de a se pronunța ferm împotrivă, este îndreptățită, edilul pesedist a catalogat mișcările liderului liberal drept un simplu joc politic.
„Are și Crin Antonescu o supărare și a fost un joc politic, dar eu vreau să depășim jocul politic . Pe mine mă interesează sindicate, media, președinție, premier și Parlament. Nu discutăm individiual”, a criticat Vanghelie.
Din punctul lui de vedere, situația e mai simplă decât pare. Trebuie doar să fie explicate corect toate implicațiile proiectului, să se facă un referendum și atunci, când se ajunge la concluzia că proiectul de exploatare e benefic pentru România, să se și înceapă exploatările.
„Discutăm tot discutăm. Dar dom”le, aș vrea să știm cu toții dacă această investiție e utilă. Dacă e bun pentru România, haideți, domnule, să explicăm ca lumea că noi nu explicăm, dacă nu e comunicare! Asta e problema noastră! Pe fond nu e numai problema locurilor de muncă, ci anvergura la care intrăm în această companie și afacerea în sine. Dacă pe verticală și pe orizontală aduce beneficii la toți, să știm exact uite atâția bani intră, care-i problema?”, se întreabă, retoric, Vanghelie.
„Atunci eram mai mic și mai prost”
Marian Vanghelie a vorbit aproape 20 de minute. A reușit să treacă printr-o serie de subiecte, mai mult sau mai puțin la ordinea zilei, chiar și cu riscul de a nu-și termina aproape niciodată ideile.
După ce și-a exprimat dorința ca învățământul și piața muncii să ajungă la un nivel demn de o țară civilizată și după ce a criticat modul în care sunt abordate problema gazelor de șist și a exploatărilor de la Roșia Montană, primarul sectorului 5 a ajuns și la șeful statului. Mai precis, pactul de coabitare dintre Băsescu și Ponta.
„Eu sunt din cei care nu cred că pactul de coabitare a fost o greșeală. Sunt două feluri în viață să rezolvi anumite lucruri: dărâmi zidul, ori cauți o formulă intelectuală, cauți să-i strângi pe toți, cauți să-i strângi pe președinte, președintele Senatului, cauți să strângi societatea civilă lângă tine, nu există 700 de formule în actul de conducere”, a început Vanghelie.
Mai mult, deși a fost un susținător al suspendării președintelui în 2009, acum recunoaște: eram mai mic și mai prost.
„Eu cred că, după toată nebunia care a existat, a fost o greșeală că am vrut să-l suspendăm la vremea respectivă. Și prima dată, și a doua oară a fost o greșeală. Am susținut-o prima dată că am fost mic și prost, a doua oară am crezut că nu e în regulă”, a mai spus Vanghelie.