Cum s-a fotografiat Florin Cîțu imediat după anunțul lui Klaus Iohannis. Selfie-uri în sediul Guvernului

Publicat: 26 02. 2020, 22:40
Actualizat: 26 02. 2020, 22:47

Liberalii continuă tradiția selfie-urilor de grup după momente politice importante. Mașina de comunicare a PNL lucrează în stilul brevetat de Rareș Bogdan.

Premierul desemnat Florin Cîțu a postat pe pagina sa de Facebook un selfie făcut miercuri seara în sediul Guvernului. Imaginea este tremurată, cum a fost și primul discurs al lui Cîțu ca premier desemnat. PNL continuă moda selfiurilor, începută în noiembrie 2019, când membrii guvernului Orban s-au fotografiat înainte de depunerea jurământului.

https://www.facebook.com/photo.php?fbid=10219240136652484&set=a.2605070804307&type=3&theater

Și vicepremierul Raluca Turcan a postat, miercuri seara, pe Facebook, un selfie în care apare alături de premierul desemnat şi de cel interimar.

„Florin Cîțu poate depesediza România și va reuși să deblocheze proiecte economice importate pentru români! PNL susține propunerea Președintelui și va purta negocieri cu parlamentarii din opoziție pentru a face o majoritate. Vom prezenta în foarte scurt timp Parlamentului lista Guvernului și programul de guvernare.

Guvernul liberal merge mai departe. Indiferent ce se va întâmpla în Parlament, România are Guvern și este guvernată”, a scris Raluca Turcan.

https://www.facebook.com/RalucaTurcan/photos/a.393366347394391/2912847088779625/?type=3&theater