Prima pagină » Știri politice » Cum s-au format majoritățile în consiliile județene. PMP și UDMR, cele mai câștigate

Cum s-au format majoritățile în consiliile județene. PMP și UDMR, cele mai câștigate

Cum s-au format majoritățile în consiliile județene. PMP și UDMR, cele mai câștigate
Majoritățile în consiliile județene sunt formate la trei săptămâni după alegeri, iar în urma negocierilor PMP a intrat în conducerea a nouă județe - la egalitate cu PNL -, în vreme ce UDMR a făcut opt majorități și a obținut cinci președinți de CJ - cu doi mai puțin decât PNL.

Deși au obținut scoruri modeste, partidele mici – PMP, UDMR, ALDE – au fost esențiale pentru formarea majorităților în consiliile județene. În vreme ce ALDE, în virtutea unei înțelegeri cu social-democrații, a constituit majorități doar alături de PSD, în schimb PMP și UDMR și-au maximizat câștigurile mergând când cu PSD, când cu PNL.

Astfel, PMP a reușit să constituie nu mai puțin de nouă majorități în Consiliile județene – Constanța, Prahova, Neamț, Caraș Severin, Timiș și Maramureș alături de PSD și Alba, Arad și Ilfov alături de PNL.

La rândul lor, maghiarii de la UDMR au câștigat singuri două județe – Harghita și Covasna -, dar au intrat în alte șase majorități – Bihor, Sălaj și Mureș alături de PSD și Arad, Brașov și Satu Mare alături de PNL. Spre deosebire de PMP, maghiarii au obținut și cinci președinți de Consilii județene – în Harghita, Covasna, Bihor, Mureș și Satu Mare.

„Rezultatele pentru noi sunt mulțumitoare. Am ținut cont de rezultatul alegerilor, am ținut cont de specificul fiecărui județ, de capacitatea de a colabora cu unii sau cu alții și de tradiția de a colabora cu unii sau cu alții”, a declarat pentru MEDIAFAX președintele UDMR, Kelemen Hunor.

„Sunt județe unde am mers cu liberalii și sunt supărați pesediștii și sunt județe unde am mers cu PSD și sunt supărați liberalii. Dacă toată lumea este supărată asta înseamnă că până la urmă e bine. Sau nu e bine”, a mai spus liderul UDMR.

Referindu-se la situația specială de la Bihor, unde liberalii au pierdut majoritatea în CJ lipsindu-le un singur om, după ce UDMR a ales să meargă alături de PSD, Hunor a explicat: „Liberalii nu ne-au oferit prea multe soluții pentru consiliul județean și bineînțeles ei au câștigat orașul cu 70%, n-au nevoie de noi, am fi doar cireașa pe tort și cum este un caracter extrem de puternic primarul Bolojan, lângă el e greu să muncești când nu are nevoie de tine, e o meserie cinică aceasta pe care o practică și suntem convinși că ne-au oferit viceprimar în Oradea ca să obțină ei președintele de consiliu județean. (…) Colegii mei au mers mai mult pe varianta de a conduce județul, de a fi în fruntea județului și de a fi parteneri egali cu primarul municipiului Oradea, fiindcă un președinte de CJ este un partener egal, dacă nu vă supără această sintagmă, cu primarul reședinței de județ.”

După principii similare – maximizarea interesului partidului – s-a ghidat și Traian Băsescu în negocierile pentru formarea majorităților județene. „Dacă rămânem să privim la lună, să facem opoziție, această brumă de consilieri pe care am obținut-o nu ne va folosi la nimic în alegerile legislative și vom participa la formare de majorități acolo unde sunt condiții”, declara liderul PMP pe 15 iunie. Mișcarea Populară s-a dovedit un bun instrument pentru PSD de a-i lăsa pe dinafară pe uneperiștii, care au început negocieri cu PNL, în cel puțin trei județe: Caraș Severin, Timiș și Maramureș. Asta cu toate că, a doua zi după alegeri, Liviu Dragnea anunța exact contrariul. „Avem șanse ca PSD să formeze majoritate împreună cu alte partide, cu excepția PNL, cu excepția PMP”, promitea liderul PSD pe 6 iunie.

Așadar, dacă vom compara procentele obținute de partide la alegeri și procentele în care respectivele formațiuni se regăsesc în conducerile județelor, observăm că diferența este majoră.

Astfel, deși PSD a obținut 42,29% din voturi, prin alianțe cu ALDE, UNPR și PMP a ajuns să controleze 31 de județe, inclusiv Capitala (73,8%) și are 29 de președinți de Consilii județene (69,04%).

La rândul lor liberalii, deși au obținut un scor de 30,64% la alegrile locale, au reușit să facă majorități abia nouă județe – în trei singuri și în șase în alianțe cu UDMR, PMP și FDGR -, ceea ce înseamnă un procent de 21,4%. În ceea ce privește șefia județelor, PNL a obținut abia șapte președinți de CJ, adică 16,6%.

În schimb PMP, cu un scor de 4,4% în alegeri a constituit nouă majorități în Consiliile județene, ceea ce corespunde unui procent de 21,4%.

Maghiarii de la UDMR au fost, în schimb, cei mai câștigați. Cu un scor în alegeri de 4,9%, ei au intrat în 8 majorități județene (19,04%) și au obținut cinci președinți de CJ, adică 11,9% din total.

„Dacă facem o simulare pe rezultatele din 5 iunie, vedem că din cele 312 locuri (de deputați, n.r.), fără minorități, PSD ar fi câștigat 153 de mandate, iar cu ALDE ar avea majoritate în ambele camere fără să aibă nevoie de nimeni. Dacă lucrurile rămân așa, PSD va guverna singur sau aproape singur, nu va avea nevoie de noi, deci nu am ținut cont de ce se va întâmpla la toamnă pentru că atunci ar fi trebuit să mergem peste tot cu PSD sau peste tot cu PNL”, a fost răspunsul lui Kelemen Hunor la întrebarea dacă la baza negocierilor pentru CJ-uri a fost și un calcul de oportunitate în perspectiva alegerilor parlamentare de la finalul anului.

Autor