Prima pagină » Știri politice » Cum se simte Ion Iliescu la 85 de ani: Ca la de trei ori 25!

Cum se simte Ion Iliescu la 85 de ani: Ca la de trei ori 25!

Cum se simte Ion Iliescu la 85 de ani: Ca la de trei ori 25!
Cum se simte Ion Iliescu la 85 de ani: Ca la de trei ori 25!

Ion Iliescu și-a petrecut ziua de naștere acasă, alături de soția sa, Nina Iliescu, și nu a avut, în prima parte a zilei, nicio activitate publică.

El a venit la Ateneu puțin după ora 19.00, pentru a participa la un concert privat organizat în cinstea sa de către fundația Clubul de la București, al cărei membru fondator este.

Întâmpinat de jurnaliști la intrare și întrebat cum se simte, Iliescu a răspuns: „Bine, merci. Ca la de trei ori 25″.

El a evitat să facă alte declarații.

La intrarea în foaierul Ateneului, Iliescu a fost întâmpinat de un grup de invitați, care i-au cântat „Mulți ani trăiască!”.

La concert a venit și fiul fostului premier Adrian Năstase, Andrei, însoțit de prietena sa.

„Îi urez mulți ani înainte și multă sănătate și dânsului și soției”, a spus Andrei Năstase.

De asemenea, la eveniment a venit și președintele Curții de Conturi, Nicolae Văcăroiu.

„La 85 de ani, îi urez mulți înainte, sănătate, bucurii, familia să fie sănătoasă. Cadoul i l-am trimis acasă”, a spus Văcăroiu.

La concert au mai venit colaboratori actuali și din trecut, prieteni și simpatizanți.

Surse din anturajul fostului șef de stat au precizat, pentru MEDIAFAX, că actualul președinte, Klaus Iohannis, i-a trimis acestuia, în cursul zilei, un buchet de trandafiri albi.

Citește și