Cum și-au rezolvat parlamentarii problema locativă după ce li s-au tăiat fondurile. Vochițoiu: „Nu plec de la hotel, n-am timp să caut. Dacă mă sună Diaconescu și mă trimite undeva?”
De mâine, senatorii și deputații au la dispoziție mai puțini bani de chirie, mai exact 4.000 de lei lunar, de două ori mai puțin decât până acum. Înjumătățirea vine odată cu intrarea în vigoare a prevederilor noului statut al parlamentarilor și îi pune pe aceștia în postura de a-și renegocia contractele cu hotelurile la care au fost cazați până acum, să caute alt hotel sau chiar un apartament cu chirie.
Unii dintre parlamentari nu sunt încă la curent cu schimbarea, chiar dacă noua lege a fost votată în urmă cu câteva zile, alții au căutat soluții deja. În prima categorie intră deputaul PPDD Daniel Oadjea, care insistă că mai are 45 de zile până să plece din hotel.
„Nu știu. Nu am negociat nimic, nu am analizat situația, nu știu ce să vă zic, dar ce, trebuie să ne mutăm acum? Mai am timp, eu știam că intră în vigoare în 45 de zile, nu acum. A, uite că scrie că pe 11.07 intră în vigoare. Dar oricum e o problemă minoră, total neimportantă, mai am timp”, răspunde liniștit Oajdea.
Întrebat de gândul ce va face până la urmă , dacă va alege să stea la hotel sau se va muta în apartament, deputatul arată o oarecare nemulțumire. „Dar eu nu înțeleg de ce trebuie să știți unde stăm noi. Ce, pe un profesor sau pe un bugetar îl întrebați ce face cu banii, atât timp cât și-i merită. Păi da, suntem plătiți din bani publici, dar nu cred că e treaba oamenilor unde stăm noi atât timp cât ne facem treaba, iar ei sunt mulțumiți?”, spune Oajdea supărat. Sunt oamenii mulțumiți?. „Ah, nu toți, dar asta pentru că nu li se explică bine”, scurtează deputatul problema.
Cine nu renunță la hotel
Din categoria deputaților și senatorilor care nu vor să renunțe la condițiile din hotelul în care sunt deja cazați fac parte cei mai mulți. De exemplu, deputatul PSD Ciprian Nica admite faptul că s-a ajuns la o înțelegere cu conducerea hotelului și că se vor încadra în cei 4.000 de lei, cu anumite condiții: mic-dejun de doar trei ori, în loc de șapte, iar femeia de serviciu le va schimba lenjeria o singură dată pe săptămână.
„Nu sunt stresat cu mutatul pentru că rămân la hotel. S-a negociat și hotelul a acceptat banii ăștia, doar că în alte condiții, au redus din beneficii. Prefer la hotel, sunt condiții, nu vreau să stau cu grija că nu mi-am făcut curat sau nu mi-am schimbat lenjeria, acolo te-ai învățat cu un standard”, a spus deputatul, contactat de gândul.
Tot la cinci stele va rămâne și liderul senatorilor PPDD, Haralambie Vochițoiu. Liniștit că au negociat colegii și pentru el, pepededistul nu ar schimba confortul de la fostul Hotel București cu multiplele obligații pe care le-ar avea la un apartament.
„Nu plec, rămân la hotel că au negociat prețul colegii mei. E mai comod așa, nu mai trebuie să mă mut, să-mi caut. Am încercat asta, dar la bani, cu tot cu utilități și femeie de serviciu, tot la banii ăștia ieșeam. Eu nu am timp să fac piața, de exemplu, că sunt lider de grup și dacă mă sună Diaconescu și mă trimite pe undeva?”, își explică alegerea Vochițoiu, contactat de gândul.
Aparent încă nehotărât, senatorul PNL Marius Nicoară susține că și-a tot căutat loc de cazare, însă nicio ofertă de pe piață nu l-a mulțumit. „Sunt oferte proaste, tot ce am găsit are defecte”, argumentează el.
„Am tot căutat și pe net și prin agenții imobiliare, am găsit ceva la vreo 600-700 de euro, dar mai nimic care să-mi convină, nu sunt mulțumit deloc. Sunt oferte proaste, tot ce am găsit are defecte. Sunt prețuri foarte mari, fără condiții”, spune el, contactat de gândul.
Curățenie, zonă sigură și civilizată, aproape de Parlament – asta își dorește senatorul liberal de la viitorul loc de cazare. Într-un final, după atâtea căutări, până și el ajunge la aceeași concluzie: tot la fostul Hotel București e mai bine.
„Toate astea, cu tot cu femeie de serviciu depășesc 4.000 de lei. Și sincer vă spun, s-ar putea să rămân tot la hotel, acolo am mic dejun, femeie de serviciu, loc de parcare, supraveghere video. Plătesc eu diferența de bani dacă e, nu-i problemă”, completează Nicoară.
Mocanu: „Eu sunt un băiat care noaptea nu dorm”
La hotel, în gazdă sau oriunde e primit. Oricum e un „băiat care nu noaptea nu doarme”. Vorbim despre deputatul PSD Vasile Mocanu, aflat în Parlament de 13 ani.
„Eu rămân la același hotel, nu am negociat încă nimic, dar dacă nu se poate, nu se poate, oricum nu-mi prea place, dar stau aici că m-am obișnuit de 15 ani. Eu mă duc, le spun că le dau 4.000 de lei și nu mai mult, să-mi dea cameră. Nu-mi dau, asta e, mă duc în altă parte. Pe mine mă primește oricine, sunt un băiat fără pretenții, sunt un băiat care noaptea nu prea dorm”, se laudă Mocanu, contactat de gândul.
Nici pe viceliderul senatorilor PSD, Coca Laurențiu, nu pare să-l intereseze prea mult unde va locui de acum înainte, atât timp cât se încadrează în cei 4.000 de lei, că doar „legea e lege”.
„O să văd ce-o să fac, probabil săptămâna viitoare, când vin la București. Trebuie să respectăm o lege adoptată, ce să mai comentăm? Pe mine nu mă interesează unde să stau, contează să fie aproape de Parlament și să știți că foarte multe hoteluri au lăsat la preț până la 4.000 de lei. Eu sunt inginer, sunt absolvent de științe politice, am făcut sport de performanță, am fost plecat mereu de acasă și am stat în foarte multe locuri, așa că nu o să fie probleme acum”, precizează Coca, contactat de gândul.
La hotel, dar la altul
Condițiile și facilitățile de la hotel sunt greu de refuzat. Fie că este vorba despre veșnicul hotel de cinci stele la care sunt cazați parlamentarii, fie că este vorba despre un alt hotel de lux, deputații și senatorii parcă nu reușesc să se desprindă de condițiile de trai cu care s-au obișnuit.
Chiar și așa, un prim pas l-a făcut un grup de parlamentari care au decis să o ia pe cont propriu și să schimbe hotelul. Dintre aceștia, și proaspăta deputată de Bihor, Florica Cherecheș, care se arată foarte mulțumită de alegerea făcută, pe sistemul „Veni, vidi, vici”.
„Am căutat, am găsit, m-am mutat. La un alt hotel, de la Universitate mai sus, a fost o ofertă foarte bună, pe care au acceptat-o mai mulți colegi de-ai mei. A contat și că este o femeie care face curățenie, ca zilele de Parlament sunt atât de intense încât nu mai am timp să mă ocup eu de toate. Plus că aici e siguranță, comoditate, apropiere de locul de muncă, la urma urmei vorbim de Parlamentul României, trebuie puțin respect”, își argumentează liberala alegerea.
Deși precizează că ar fi preferat să existe un bloc al parlamentarilor, în genul unui cămin studențesc, Cherecheș admite că, în definitiv, n-ar fi fost dispusă să împartă camera cu altcineva. „Nu vreau să deranjez și să fiu deranjată. N-aș fi împărțit chiar camera cu cineva, dar la un moment dat vorbeam cu o colegă să împărțim un apartament, dar nu am luat asta în serios”, a adăugat deputata PNL, pentru gândul.
Deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru spune că va rămâne la același hotel la care a stat și până acum. Nu este vorba despre același hotel de cinci stele în care sunt cazați ceilalți parlamentari, el rezervându-și cameră la hotel, pe cont propriu, de fiecare dată când a avut nevoie.
„Nu contează dacă are sa nu femeie de serviciu, nu contează condițiile, mie îmi trebuie doar un loc în care să dorm. Camera mea de gardă n-are budă, n-are duș, îmi cade tavanul în cap. De 20 de ani lucrez într-o cutie de tablă numită UPU (Unitate de Primiri Urgențe) și apuc să ațipesc lipit de un perete 5-10 minute. Sunt obișnuit cu niște condiții de front ale medicinei de urgență așa că un calculator, un pat, un duș par condiții de lux prin comparație”, a exemplificat Chiuhodaru, de profesie medic primar de urgențe, pentru gândul.
Cei care aleg varianta apartamentului
Schimbarea reședinței de lucru nu pare a fi o corvoadă pentru toți senatorii și deputații, unii dintre aceștia alegând varianta apartamentului fără să clipească. Unul dintre cei cunoscuți pentru traiul în chirie este și liderul deputaților PDL, Mircea Toader, care a povestit anterior că va continua să stea în chirie deși a fost victima unui jaf în lift.
Din partea puterii, liderul conservatorilor, Bogdan Ciucă. Stă tot în chirie, într-un apartament, nu foarte aproape de Parlament și nici nu ar vrea să treacă la hotel, chiar dacă în prezent, cheltuielile sale de cazare depășesc uneori 4.000 de lei.
„Plătesc eu diferența pe perioada iernii, când e căldura mai scumpă. Îmi place, nu-mi place, tot e mai bine ca la hotel, că la câte cărți am eu numai când mă gândesc că trebuie să le mut mi se face rău. E mai echilibrat la apartament, e mai în mediul meu. La urma urmei, dacă e să-mi spargă mașina poate s-o facă oriunde”, ne explică Ciucă de ce preferă apartamentul.
Deși nu are domicliul în București, senatorul Ciprian Rogojan, fost membru al trupei Sistem, recunoaște că are o proprietate în București pe care o va folosi pentru cazare atunci când are nevoie. „Nu-mi trebuie banii de cazare. De ce trebuie să jecmănesc statul de niște bani care nu-mi trebuie? Nici nu m-a interesat să-mi caut cazare, nu voi încasa banii”, anunță el.
Tot varianta apartamentului a ales-o și deputatul PNL Florin Ciurariu, care susține că se va muta chiar în cursul zilei de miercuri. „Chiar acum am venit să îmi iau lucrurile. Am decis să merg pe cont propriu și am închiriat un apartament în care mă mut acum. Ca președinte de filială vin în București și în cursul verii”, a spus Ciurariu, pentru Mediafax.
În aceeași situație se află și deputatul PSD Laurențiu Chirvăsuță, viceliderul social-democraților, care a precizat, pentru Mediafax, că se mută tot în cursul zilei de miercuri, încheind un contract notarial cu proprietarul.
Statutul deputaților și senatorilor a fost adoptat de Parlament la începutul lunii iulie, pentru a cincea oară, după ce a trecut printr-o serie de modificări majore, printre care și unele referitoare la reducerea cheltuielilor. Până acum, statutul nu a putut fi pus în aplicare din cauza nepromulgării de către președinte sau din cauza deciziilor de neconstituționalitate ale CCR. Astfel, Traian Băsescu a promulgat legea privind statutul deputaților și senatorilor în doar trei zile, pe 4 iulie, fiind publicată în Monitorul oficial pe 8 iulie. Noile măsuri vor intra în vigoare de joi, 11 iulie, printre acestea fiind și înjumătățirea banilor destinați cazării (de la cca 8.000 la 4.000 de lei), și acordarea sumei de 1.000 de lei pentru transport.