Prima pagină » Știri politice » Cum vede premierul Ponta relația cu președintele: „Cât va rezista pacea depinde doar de Traian Băsescu. Din prima mea zi ca premier a încercat să mă schimbe”

Cum vede premierul Ponta relația cu președintele: „Cât va rezista pacea depinde doar de Traian Băsescu. Din prima mea zi ca premier a încercat să mă schimbe”

Cum vede premierul Ponta relația cu președintele:
Premierul Victor Ponta a spus că președintele Băsescu va încerca până la alegerile parlamentare să-l schimbe din funcția pe care o deține la Palatul Victoria.

Premierul Victor Ponta a spus că președintele Băsescu va încerca până la alegerile parlamentare să-l schimbe din funcția pe care o deține la Palatul Victoria.

„Că va încerca să mă schimbe, este normal să încerce. A încercat-o din prima zi a mandatului meu. A făcut tot posibilul ca Guvernul să nu fie învestit. După 9 decembrie, prin votul oamenilor, vom avea o majoritate a USL. Traian Băsescu va face tot ce poate pentru a schimba Guvernul USL pentru că va face tot ce putea pentru a rămâne la butoanele puterii și de Guvern. Nu cred că va reuși acest lucru până pe 9 decembrie”, a declarat la Antena3 Victor Ponta.

Primul-ministru a precizat că nu îl va împiedica pe președinte să-și exercite atribuțiile, dar nu va permite ca acesta să intervină peste Guvern.

„A intervenit peste Tăriceanu, care i-a tăiat acest tip de intervenție și am ajuns la conflictul din 2007. A intrat peste guvernul Boc, dar acolo a avut un teren fertil. A intervenit și peste Guvernul pe care îl conduc și m-am opus și am ajuns la acel conflict politic. Au fost mici semne negative, sper să se oprească. Voi spune clar nu, nu are dreptul președintele să spună ce să facem cu taxele și impozitele și că nu trebuie să dăm banii înapoi la pensionari, nici ce să facem cu fondurile europene”,  a adăugat premierul Ponta.

Potrivit acestuia „perioada de pace” va depinde doar de Traian Băsescu, dar nu crede că acesta se va schimba.
 

Citește și