Cum votezi la alegerile din 9 IUNIE / Toni GREBLĂ: Cei care nu pot ajunge la secția de vot, trebuie să ceară urna mobilă până DUMINICĂ, la ora 14.00

Publicat: 28/05/2024, 14:15
Actualizat: 28/05/2024, 14:52

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a explicat marți, într-o conferință de presă, cum va decurge votul la alegerile europarlamentare și locale, 9 iunie. Fiecare alegător va primi câte cinci buletine de vot, o ștampilă și vor avea la dispoziție o tușieră.

Este vorba de un buletin pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul European, unul pentru alegerea consilierilor locali, unul pentru consilierii județeni, unul pentru alegerea primarului și unul pentru alegerea președintelui Consiliului Județean.

Cetățenii din România care își exercită dreptul de a vota pentru alegerile locale, o pot face numai la secțiile de votare unde sunt arondați, conform domiciliului, sau cu reședința dacă aceasta a fost stabilită cu cel puțin două luni înainte de data alegerilor. „Vor prezenta documentul de identitate și vor primi de la președintele biroului electoral al secției de votare un set de cinci buletine de vot”, a precizat Toni Greblă.

După ce le va primi, va intra în cabina de vot, își va exercita acolo dreptul de vot, punând cinci ștampile pentru fiecare din cele cinci buletine de vot care i-au înmânate. Pentru acest lucru va avea la îndemână ștampila de vot și, pentru prima dată, și o tușieră pe care va putea să o utilizeze în cazul în care nu se mai vede foarte bine ștampila după ce ea a fost aplicate pe două, trei, patru buletine de vot, a explicat președintele AEP.

După ieșirea din cabină alegătorii vor împături buletinele de vot cu ștampila de control a secției de votare în exterior și fiecare din cele cinci buletine de vot va fi pusă în urnele inscripționate.

Apoi va preda ștampila cu mențiunea votat președintelui secției de votare și va putea să părăsească secția de vot, a mai spus Greblă.

Conform acestuia, fiecare secție de votare va fi dotată cu urnă specială sau mobilă. În ceea ce privește persoanele care nu se pot deplasa la secția de votare, aceștia pot depune solicitarea pentru urna mobilă până sâmbătă, la ora 14.00.

Cetățenii români care nu pot fi transportați sau au dificultăți majore în a se prezenta la secția de votare trebuie să depună cu suficient timp înainte la biroul electoral de circumscripție locală un set de documente din care să rezulte că sunt în imposibilitatea de a se deplasa la secția de votare. Pot de asemenea să depună această solicitare însoțită de documente justificative și în ziua de sâmbătă, la biroul secției de la sediul secției de votare și, de asemenea, chiar în duminica alegerilor pot să depună această solicitare, dar să o depună până la o oră rezonabilă, noi am recomandat ora 14.00, pentru că ea să poată fi prelucrată, pentru ca să poată să se deplaseze doi membri ai secției de votare la domiciliul persoanei cu urna mobilă și evident să aibă și timpul necesar spre a reveni la secția de votare, înainte de ora 22.00, când se încheie votarea, susține Toni Greblă.

În mod excepțional, acolo unde președintele secției de votare observă că sunt cetățeni care încă nu au apucat să voteze, dar ei se află în interiorul secției sau în preajmă și stau la rând pentru a-și exercita dreptul de vot, poate să decidă prelungirea votării până la ora 23.59, când sistemul electronic de înregistrare la vot va fi închis automat.

CITEȘTE ȘI:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Statul îți IA BANII. Românii n-au dreptul la ei, deși i-au câștigat corect. Nu poți...
Calendarul pensiilor în luna decembrie. Când vin banii. Schimbare anunțată de Ministerul Muncii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar