Prima pagină » Știri politice » Curtea Constituțională a decis: Referendumul se va desfășura între orele 7.00 – 23.00

Curtea Constituțională a decis: Referendumul se va desfășura între orele 7.00 – 23.00

Curtea Constituțională a decis: Referendumul se va desfășura între orele 7.00 - 23.00
Curtea Constituțională a discutat, marți, sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului din 6 iulie prin care a fost stabilită data referendumului pentru demiterea președintelui

Judecătorii Curții Constituționale au decis astăzi că legea prin care s-a decis că referendumul de duminică, 29 iulie, va avea loc între orele 7.00 și 23.00 este constituțională. Judecătorii au respins sesizarea de neconstituționalitate înaintată de PDL.

Curtea Constituțională a discutat, marți, sesizarea PDL în cazul hotărârii Parlamentului din 6 iulie prin care a fost stabilită data referendumului pentru demiterea președintelui.

PDL a atacat la Curtea Constituțională articolul 3 din Hotărârea Parlamentului prin care se stabilesc data și condițiile referendumului pentru demiterea președintelui.

Potrivit articolului 3 din hotărârea Parlamentului, „în situația în care Curtea Constituțională va stabili că nu au fost îndeplinite condițiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia și va decide asupra procedurii de urmat”.

Liderul deputaților PDL, Mircea Toader, a declarat recent că partidul a contestat prevederea din hotărârea Parlamentului întrucât aceasta este ambiguă și ar putea lasă loc unei decizii neconstituționale.

„Este foarte ambiguu și, atât timp cât avem experiența a ceea ce s-a întâmplat în săptămâna aceea dubioasă și neagră, ne gândim că, dacă Curtea invalidează, Parlamentul nu va ține cont de asta, va spune că nu ține cont de asta și cine știe ce hotărâre va lua. Mi se pare corect să atacăm”, a spus Toader.

Liderul deputaților PDL a precizat articolul contestat de PDL atinge valori și principii constituționale.

„Fiindcă prevede în Constituție ce se întâmplă când un președinte este suspendat și demis pe proceduri, dacă după această prevedere constituțională Parlamentul hotărăște altceva, mi se pare o încălcare flagrantă a prevederilor Constituției și noi am sesizat Curtea să spună foarte clar dacă și ce se întâmplă dacă Parlamentul decide altceva decât decide Curtea”, a spus Toader.

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat că punctul de vedere al instituției este că sesizarea PDL pe hotărârea Parlamentului privind referendumul este neîntemeiată.

„Articolul este clar, noi nu intrăm în competențele Curții, că nu avem cum, Constituția este clară. Validarea (referedumului – n.r.) se face de către Curtea Constituțională, noi nu trebuie decât să luăm act de acel document, asta e procedura”, a susținut Zgonea.

Președintele Camerei a anunțat că punctul de vedere transmis Curții Constituționale este că sesizarea PDL este neîntemeiată.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a fost convocat duminică pentru a emite un punct de vedere la o sesizare a PDL care atacă la Curtea Constituțională un articol din Hotărârea Parlamentului prin care se stabilesc data și condițiile referendumului.

Curtea Constituțională a decis, în 10 iulie, că legea prin care se modifica Legea referendumului astfel încât președintele să fie demis cu majoritatea celor care se votează la referendum este constituțională în măsura în care asigură participarea a cel puțin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.