Curtea Constituțională despre votul uninominal pur: O soluție legislativă ce nu respectă voința exprimată de popor la referendum. E neconstituțional

Curtea Constituțională (CC) susține că Legea uninominalului pur propusă de USL reglementeză prevederi prin care se tinde către o soluție legislativă ce nu respectă voința exprimată de popor la referendumul din 2009, ceea ce contravine Constituției.

Curtea Constituțională a dezbătut în 27 iunie sesizarea PDL în cazul legii privind sistemul uninominal de vot propusă de USL, care prevede că vor fi aleși deputați și senatori cei care au câștigat colegiul în care au candidat și prin care pragul electoral a fost eliminat. Curtea a decis că Legea uninominalului pur este neconstituțională, iar motivarea deciziei s-a publicat miercuri.

Sesizarea a fost înaintată de 54 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, și se referă la neconstituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea 48 din Legea 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale 215/2001 și a Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Criticile de neconstituționalitate sunt, în esență, următoarele: Modificările aduse legii electorale privitoare la alegerile parlamentare încalcă dispozițiile constituționale ale art.2 potrivit cărora suveranitatea națională se exercită prin organele reprezentative ale statului român și prin referendum.

Curtea Constituțională a constatat că, în realitate, obiectul sesizării îl constituie Legea privind modificarea și completarea Legii 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale 215/2001 și a Legii 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Criticile formulate de autorii sesizării privesc atât legea în ansamblul său, cât și, în mod distinct, dispoziții ale acesteia, respectiv alineatele 11 indice 1 și 11 indice 2, introduse la art.48 din Legea 35/2008, care au următorul cuprins: „(11i ndice 1) În caz de balotaj se va organiza un nou tur de scrutin la două săptămâni de la primul tur. La al doilea tur de scrutin participă numai candidații aflați în situație de balotaj. În al doilea tur de scrutin este declarat ales candidatul care a obținut numărul cel mai mare de voturi valabil exprimate. (11 indice 2) Dacă într-un județ în care locuitorii aparținând comunității românești sau unei minorități naționale depășesc, conform datelor oficiale finale ale ultimului recensământ al populației 7% din totalul locuitorilor județului, nici un candidat al competitorilor electorali aparținând acelei comunități nu a obținut mandat conform alin.(11), se acordă un mandat în Camera Deputaților candidatului cel mai bine plasat al competitorilor electorali aparținând acelei comunități. Acest mandat se atribuie peste numărul de mandate ce revin județului respectiv”.

Examinând obiecția de neconstituționalitate Curtea a constatat că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă, pentru următoarele considerente:

1. Legea criticată încalcă dispozițiile constituționale ale art.1 alin.(3), potrivit cărora „România este stat de drept […]”, ale art.2 – Suveranitatea și ale art.61- Rolul și structura (Parlamentului), întrucât consacră o soluție legislativă contrară voinței poporului exprimată la referendumul național din data de 22 noiembrie 2009.

1.1 Autorii sesizării susțin că legea ce face obiectul sesizării încalcă dispozițiile constituționale ale art.2 potrivit cărora suveranitatea națională se exercită prin organele reprezentative ale statului român și prin referendum, întrucât nu respectă voința cetățenilor români exprimată la referendumul din 22 noiembrie 2009 în sensul trecerii la un Parlament unicameral și a reducerii numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane. În opinia acestora, prin modul de atribuire a mandatelor, legea aduce un plus de parlamentari față de numărul în vigoare la data organizării referendumului, ignorând art.62 alin.(3) din Constituție, care specifică în mod expres faptul că numărul deputaților și al senatorilor se stabilește prin legea electorală, în raport cu populația țării, care, conform ultimului recensământ, a scăzut în număr considerabil.

1.2. Curtea constată că, la data de 22 octombrie 2009, președintele României, după consultarea Parlamentului, a emis Decretul nr.1.507 pentru organizarea unui referendum național, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 22 octombrie 2009, prin care a chemat poporul român să-și exprime voința cu privire la două probleme de interes național: trecerea la un Parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de persoane.

1.3. Până la momentul adoptării legii criticate în prezenta cauză, opțiunea poporului în sensul reducerii numărului de parlamentari nu a format obiectul niciunei reglementări legislative. În ceea ce privește reglementarea criticată, aceasta modifică legea electorală, respectiv Legea 35/2008, iar, prin reglementarea tipului de scrutin poate determina o creștere a numărului de parlamentari, care nu respectă voința poporului exprimată la referendum.

1.4. Or, referendumul, indiferent de caracterul său – decizional sau consultativ – cum este cazul referendumului național din anul 2009, reprezintă o modalitate de exercitare a suveranității naționale.

1.5. Art.2 din Constituție prevede în acest sens că „Suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum” Cu privire la acest text din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a statuat, de exemplu prin Decizia nr. 419 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, că „exprimă voința constituantului român, potrivit căreia, în cadrul democrației reprezentative, suveranitatea națională aparține întradevăr poporului român, însă aceasta nu poate fi exercitată într-un mod direct, nemijlocit, la nivel individual, forma de exercitare fiind cea indirectă, mijlocită, prin procedeul alegerii organelor reprezentative. Modalitatea de constituire a acestora din urmă reprezintă expresia suveranității naționale, manifestată prin exprimarea voinței cetățenilor în cadrul alegerilor libere, periodice și corecte, precum și prin referendum”.

1.6. Întrucât pot exista situații în care problematica asupra căreia poporul este chemat să își exprime voința să afecteze interesele reprezentanților aleși (cum este cazul reducerii numărului de parlamentari sau al reducerii indemnizațiilor parlamentarilor), Comisia de la Veneția, în documentul intitulat Linii directoare pentru organizarea referendumului, adoptat la cea de-a 68-a sesiune plenară (13-14 octombrie 2007), a reținut că efectele referendumului trebuie să fie expres prevăzute în Constituție sau prin lege, fie că referendumul este consultativ, fie că este decizional.

Totodată, este preferabil ca un referendum asupra chestiunilor de principiu sau a altor propuneri formulate generic să aibă caracter consultativ. Dacă însă are caracter decizional, trebuie să existe norme care să prevadă în mod expres procedura ulterioară.

1.7. Faptul că, în cazul referendumului consultativ, nu este stabilită o astfel de procedură ulterioară, nu se traduce într-o lipsă a efectelor acestui referendum. Nici nu ar fi admisibil într-un stat de drept ca voința populară, exprimată cu o largă majoritate (în cazul de față, 83,31% dintre voturile valabil exprimate), să fie ignorată de reprezentanții aleși ai poporului.

1.8. În același sens, într-o cauză în care a avut a se pronunța cu privire la efectele referendumului consultativ, Curtea Supremă a Canadei a statuat că „ordinea constituțională canadiană existentă nu poate rămâne indiferentă în fața expresiei clare a unei majorități clare a cetățenilor din Quebec […]” exprimată cu prilejul unui asemenea referendum. (Renvoi relatif à la sécession du Québec, 1998, R.C.S. 217, par.92).

1.9. Tot astfel, practica statelor democratice relevă faptul că reprezentanții poporului sunt în mod substanțial legați de rezultatele consultărilor populare. Astfel, de exemplu, în Norvegia, un referendum consultativ a condus, în anul 1972, la respingerea aderării la Comunitățile Europene, în contextul în care majoritatea membrilor Parlamentului erau în favoarea aderării. Tot astfel, în Danemarca, un referendum consultativ a permis ca Actului Unic European, inițial respins de Parlamentul danez, să fie ratificat. Așadar, chiar dacă, teoretic, reprezentanții aleși ai poporului sunt liberi să decidă distinct de voința populară, în practică se supun acestei voințe.

1.10. Din această perspectivă, ceea ce distinge un referendum consultativ de unul decizional nu este, în principal, chestiunea privitoare la respectarea sau nu a voinței populare – această voință nu poate fi ignorată de aleșii poporului, întrucât este o expresie a suveranității naționale -, ci caracterul efectului referendumului (direct sau indirect). Spre deosebire de referendumul decizional, referendumul consultativ produce un efect indirect, în sensul că necesită intervenția altor organe, de cele mai multe ori a celor legislative, pentru a pune în operă voința exprimată de corpul electoral.

1.11. Această interpretare se întemeiază și pe principiul loialității constituționale, desprins și interpretat prin coroborarea dispozițiilor constituționale ale art.1 – Statul român, art.2 – Suveranitatea și art.61 – Rolul și structura (Parlamentului), principiu care, în această materie, impune ca autoritățile cu competențe decizionale în domeniile vizate de problematica supusă referendumului (în cazul de față Parlamentul) să ia în considerare, să analizeze și să identifice modaliăți de punere în practică a voința exprimată de popor. O altă viziune asupra efectelor referendumului consultativ l-ar reduce pe acesta la un exercițiu pur formal, un simplu sondaj de opinie.

1.12. Pentru aceste considerente, Curtea Constituțională a constat că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluție legislativă care nu respectă voința exprimată de popor la referendumul consultativ menționat este în contradicție cu prevederile constituționale ale art.1, 2 și 61.