Curtea Constituțională discută sesizările AUR asupra Hotărârii Parlamentului privind învestirea Guvernului Cîțu
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizările AUR asupra Hotărârii Parlamentului 31/2020 privind învestirea Guvernului Florin Cîțu.
Senatorul Claudiu Târziu, copreședintele AUR, a spus pe 23 decembrie 2020, în plenul reunit al Parlamentului, că grupurile parlamentare AUR vor sesiza CCR asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru instaurarea Guvernului Florin Cîțu.
„Audierile au fost făcute fără posibilitatea de a analiza programul de guvernare”
„Audierile din comisii au fost formale, grăbite şi fără posibilitatea de a analiza programul de guvernare. Însă văd că în sală au fost voci, care mai de care triumfaliste, din partea arcului guvernamental. I-aş sfătui pe colegii din coaliţia de guvernare, ca şi pe cei care vor să ocupe posturi ministeriale, împreună cu preşedintele statului, domnul Klaus Iohannis, să mai aştepte niţel, să nu se bucure prea devreme.
„Nu au fost îndeplinite procedurile legale”
Grupurile parlamentare AUR vor sesiza Curtea Constituţională asupra faptului că, formal, nu au fost îndeplinite procedurile legale pentru învestirea acestui Guvern.
De aceea, vă rog să aşteptaţi decizia CCR. Dacă va fi favorabilă dumneavoastră, vă urez un singur lucru – Guvernului: cădere uşoară”, a declarat senatorul AUR Claudiu Târziu.
Florin Cîțu, anunț de ultimă oră. Ce se întâmplă cu pensiile, după decizia CCR. “În acest moment…”
Florin Cîțu, premierul României, a anunțat că pensiile nu vor fi majorate cu 40%, așa cum a decis CCR, din cauza faptului că țara nu își permite acest lucru, având în vedere criza provocată de pandemie în toate domeniile.
CCR a declarat constituțională legea prin care punctul de pensie este sunt majorat cu 40%, însă Florin Cîțu a anunțat cu Guvernul nu poate pune în practică hotărârea, mai ales în acest an. Premierul României a dat, totuși, asigurări că pensiile vor crește, dar în baza calendarului pe care și l-a întocmit.