Curtea de Apel a decis: Adrian Duicu rămâne în arest
Fostul președinte al Consiliului Județean Mehedinți rămâne în arest preventiv, potrivit deciziei instanțe, care poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Tot la Curtea de Apel București s-a judecat, în 27 iunie, propunerea procurorilor anticorupție de prelungire a arestării preventive a lui Adrian Duicu, a fostului șef al IPJ Mehedinți Ștefan Ponea și a omului de afaceri Constantin Popescu.
Instanța a admis propunera procurorilor și a dispus prelungirea arestării preventive a celor trei, pentru încă 30 de zile, începând din 3 iulie și până în 1 august inclusiv. Totodată, instanța a respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de Duicu, Ponea și Popescu. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la instanța supremă.
Procurorii anticorupție au arătat, în referatul prin care au cerut prelungirea arestării celor trei, că șeful Poliției Române, Petre Tobă, s-a prezentat la Guvern, în 13 iunie 2013, la solicitarea premierului Victor Ponta, pentru a discuta cu Adrian Duicu, DNA invocând ca probă declarația lui Tobă, fără a reda însă afirmațiile acestuia.
Potrivit procurorilor DNA, „mai multe persoane au fost audiate în calitate de martor și au fost solicitate înscrisuri de la mai multe instituții, mijloacele de probă astfel administrate confirmând situația de fapt”.
În acest sens, procurorii au menționat, printre altele, „declarația martorului Tobă Petre, inspectorul general al Poliției Române, din care rezultă faptul că s-a întâlnit cu inculpatul Duicu Ioan-Adrian în sediul Guvernului, prilej cu care acesta din urmă a făcut «aprecieri pozitive» la adresa inculpatului Ponea Constantin Ștefan (fostul șef al Poliției Mehedinți, n.r.)”.
Potrivit referatului DNA, la data de 20 martie 2013, fostul șef al Consiliului Județean (CJ) Mehedinți i-ar fi cerut lui Doru Dumitrescu, la acea dată adjunct al secretarului de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, șef al Departamentului de Ordine Publică în cadrul aceluiași minister, să discute cu Petre Tobă în sensul de a obține promovarea lui Ștefan Ponea, șeful IPJ Mehedinți la data faptelor, într-o funcție de conducere în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Cei doi ar fi purtat o altă discuție pe aceeași temă și pe 3 aprilie 2013, stabilind să se întâlnească și să discute în ziua următoare, discuție la care urma să participe și Ponea.
La data de 11 iunie 2013, Duicu i-ar fi comunicat lui Dumitrescu faptul că, pe data de 13 iunie 2013, intenționează să meargă la premier: „Mă duc la premier dimineață și o să-l pun și pe premier să sune, că eu vreau să-l stabilizez pe acesta bine acia”, se arată în referat.
În 13 iunie 2013, Duicu a mers la București, fără a fi însoțit însă de șeful de atunci al IPJ Mehedinți, spun procurorii.
„Aici, de la cabinetul prim-ministrului, l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ștefan, transmițându-i că la premier se află ministrul afacerilor interne. Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian i-a transmis lui Ponea Constantin Ștefan un SMS, transmițându-i că prim-ministrul l-a chemat pe Tobă Petre la Guvern. La solicitarea prim-ministrului, numitul Tobă Petre s-a prezentat la Guvern, prilej cu care aici s-a întâlnit cu numitul Duicu Ioan-Adrian, care i-a solicitat menținerea temporară a numitului Ponea Constantin Ștefan în funcția deținută și promovarea sa ulterioară în funcția de director adjunct al Direcției Ordine Publică, solicitare cu care numitul Tobă Petre s-a arătat de acord”, au mai scris procurorii în referat.
Procurorii mai spun că, în aceste împrejurări, fostul șef al CJ Mehedinți, folosindu-se de autoritatea conferită de poziția sa în cadrul Partidului Social Democrat, a obținut folosul pe care i-l promisese fostului șef al poliției județene.
„Apoi, numitul Duicu Ioan-Adrian l-a sunat pe numitul Ponea Constantin Ștefan, comunicându-i rezultatul întâlnirii avute cu Tobă Petre: ‘ție ți-a rezervat director adjunct la Ordine Publică și-l ține până te hotărăști tu să pleci de-acolo și i-am spus: nu pleacă acum de aicea…știa subiectul de ea, că vrea să vină la Parchetul General, că la DNA a avut o problemă și n-a pus-o acolo…deci e absolut ok, o să urmeze treaba aia cât de curând; cealaltă zic; ceea ce te interesează cel mai mult'”, se mai spune în referat.
Procurorii notează că, în acest fel, Duicu i-a transmis lui Ponea că, în viitor, acesta va obține și folosul vizat pentru soția acestuia, Elisabeta Ponea, respectiv ocuparea unei funcții de conducere în cadrul unei structuri de parchet din București.
Cu privire la aceeași întâlnire, Duicu i-a transmis și lui Doru Dumitrescu: „l-a chemat acolo șeful al mare, l-a chemat acolo la Guvern; și a venit acolo; ok”, se mai arată în referat.
Premierul Victor Ponta a declarat că nu l-a chemat niciodată pe șeful Poliției Române, Petre Tobă, la Guvern pentru a se întâlni cu fostul șef al Consiliului Județean Mehedinți, Adrian Duicu.
„Nu, nu l-am chemat niciodată să se întâlnească cu domnul Duicu și, de altfel, domnul Tobă este un polițist de mare valoare. Cred că prima dată a fost numit în funcție chiar de domnul Oprea atunci când era ministru și a fost și a declarat adevărul atunci când a fost chemat de procurori”, a spus Ponta duminică, întrebat de presă dacă pe Tobă l-a chemat la Guvern pentru probleme legate de Poliția Română sau de Duicu.
Adrian Duicu, Ștefan Ponea și Constantin Popescu au fost arestați preventiv în 4 aprilie, ulterior măsura fiind prelungită de instanță, la propunerea DNA. Cei trei au formulat de atunci mai multe cereri de înlocuire a arestării preventive cu o altă măsură, însă acestea au fost respinse de instanță.
Potrivit ordonanței de efectuare a urmăririi penale, în perioada martie-iunie 2013, președintele CJ Mehedinți, Adrian Duicu, ar fi afirmat, într-o discuție cu șeful IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea, că are influență asupra unor membri ai Guvernului, unor funcționari publici din conducerea Ministerului Afacerilor Interne și a șeful Inspectoratului General al Poliției Române, pe de o parte, precum și asupra unor consilieri locali din CL Orșova, pe de altă parte.
Duicu i-ar fi promis lui Ponea că își va folosi această influență pentru a-i determina pe membrii Guvernului, funcționarii publici din conducerea MAI și pe șeful Poliției Române, Petre Tobă, să îl mențină temporar pe Ponea în funcția de inspector șef al IPJ Mehedinți, iar la o dată ulterioară să îl numească director adjunct al Direcției de Ordine Publică din Inspectoratul General al Poliției Române, precum și să o numească pe soția acestuia într-o funcție de conducere în cadrul Ministerului Public.
Președintele CJ Mehedinți i-a cerut în schimb lui Ponea să determine un magistratul să îi admită cererea dintr-un dosar în care Duicu ceruse anularea raportului Agenției Naționale de Integritate prin care s-a stabilit că a fost în incompatibilitate, potrivit procurorilor.