Dacian Cioloș anunță organizarea unui congres Diaspora PLUS
„Ruralul e conectat la diasporă și dragi colegi din diasporă, avem nevoie de voi în organizarea alegerilor locale și sperăm să fiți alături de noi și pentru ca lucrul acesta să se poată întămpla și să mai găsim o modalitate prin care să reconectăm diaspora la ceea ce se întâmplă în țară. La inițiativa unor colegi și colege din diasporă vreau să anunțat acum aici, că ne propunem ca în primăvara anului viitor să organizăm un prim congres al diasporei PLUS. E un prim pas prin care dincolo de ceea ce se întâmplă să arătăm că România e una și că probelma aceeași, indiferent unde locuiesc românii”, a declarat Dacian Cioloș, sâmbătă, în cadrul Convenției Naționale PLUS.
La ora transmiterii acestei știri are loc Conveția Națională a partidului PLUS, în cadrul căreia vor fi votați președintele și coordonatorii regionali.