Europarlamentarul Daciana Sârbu afirmă că atitudinea ziarelor din Marea Britanie față de deschiderea pieții muncii pentru români „e o chestiune de campanie electorală”, ea spunând că indiferent ce ar face autoritățile române în această privință „interesele politice” ale britanicilor „sunt evidente”.
Prezentă sâmbătă la Ploiești, Daciana Sârbu a afirmat, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor, că atitudinea ziarelor britanice care vorbesc de un asalt al muncitorilor români după 1 ianuarie 2014 este nejustificată și spune că trebuie să înceteze, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„E cazul să se oprească acest asalt media în primul rând, pentru că, din păcate, prin media se transmit aceste mesaje xenofobe și care încurajează ura, până la urmă. Românii muncesc deja în Marea Britanie și, oricum, s-au făcut sondaje și la nivelul țării și acolo, nu e Marea Britanie țara în care doresc toți să ajungă să muncească. Dacă îi întrebați pe britanici, condițiile din muncă sunt din ce în ce mai grele și găsirea unui loc de muncă e tot mai dificilă și atunci evident că fiind un spațiu european liber în care putem circula nu poți să îngrădești concurența și mobilitatea”, a spus europarlamentarul social-democrat.
Daciana Sârbu a adăugat că, în opinia sa, românii își găsesc mult mai repede un loc de muncă în țară, în condițiile în care în România rata șomajului a scăzut, iar în Marea Britanie nivelul șomajului crește. Ea a precizat că autoritățile de la București și europarlamentarii români au făcut demersuri pentru a arăta că această atitudine a britanicilor nu este justificată, dar că respectiva chestiune ține de campania electorală internă din Marea Britanie, astfel încât orice ar face autoritățile române interesele politice ale englezilor în acest caz sunt evidente.
„Am trimis scrisori către Guvernul britanic și din câte știu vor urma din ianuarie acțiuni în Marea Britanie, cu europarlamentari britanici. E o chestiune de campanie electorală. Indiferent cât am face noi, până la urmă interesele politice ale lor sunt evidente” a mai spus Daciana Sârbu.
Europarlamentarii Daciana Sârbu și Corina Crețu au participat, sâmbătă, la Ploiești, la lansarea unui program care are rolul de a facilita comunicarea online între copiii aflați în România și părinții acestora plecați la muncă în străinătate.