Dan Barna a fost reales președinte al USR. Câte voturi a obținut în urma unui scrutin online

Publicat: 06 09. 2019, 08:33

„Cosette Chichirău și Alexandru Surcel, contracandidații lui Dan Barna, au obținut 2.907 (31.35%) și respectiv 269 (2.90%) dintre voturilor membrilor USR. Potrivit statutului, președintele USR este ales prin vot electronic secret de către toți membrii partidului, ceea ce îi asigură o largă reprezentativitate și legitimitate”, potrivit sursei citate.

Rezultatul scrutinului intern va fi validat de Congresul USR care va avea loc la Timișoara pe 14 septembrie. În cadrul Congresului de la Timișoara vor fi aleși și noii membri ai Biroului Național al USR.

Mandatul președintelui USR este de maxim 4 ani, iar o persoană nu poate deține funcția de președinte mai mult de 10 ani, indiferent dacă anii sunt consecutivi sau nu.

Dan Barna a devenit președintele USR în octombrie 2017, în urma unui Congres extraordinar. În ultimii doi ani, sub conducerea lui Dan Barna, partidul a avut o extindere accelerată și a ajuns la 16.000 de membri și peste 550 de filiale.

De asemenea, luna trecută, Dan Barna a fost desemnat candidatul alianței USR-PLUS la alegerile prezidențiale din luna noiembrie a acestui an.