Prima pagină » Știri politice » Dan Barna, despre un posibil Congres USR: Instrumente statutare există și nu o să mă agăț de funcție

Dan Barna, despre un posibil Congres USR: Instrumente statutare există și nu o să mă agăț de funcție

Dan Barna, despre un posibil Congres USR: Instrumente statutare există și nu o să mă agăț de funcție
Dan Barna a declarat, întrebat despre un posibil Congres al USR, că nu se agață de funcție. Liderul partidului a precizat că în cazul în care vor considera colegii că trebuie să se retragă de la șefia formațiunii, atunci nu are nicio problemă să facă acest pas.

„Nu îmi dau demisia pentru că aș fi un politician laș dacă aș face asta, pentru că Alianța a avut succes cu fiecare demers pe care l-a avut până acum. E prima dată când avem, să spunem, un pas înapoi. Ori dacă ași fi genul acela de politician care zice la prima dificultate «vă mulțumesc. Eu am încercat. Plec acasă. Vă doresc succes» ar fi ca și mi-aș bate joc de 1,4 milioane de oameni care mi-au acordat încrederea. Din această perspectivă vom avea chiar în această seară o discuție cu Comitetul politic al partidului, cu liderii filialelor din țară. Vom face o analiză. Vom vedea care sunt pașii de urmat pe mai departe. Miza sunt alegerile locale și bineînțeles guvernarea pe care apoi trebuie să o construim”, a afirmat Dan Barna, luni seara la Digi 24, întrebat dacă se așteaptă ca cei din USR să îl dea la o parte sau dacă își va da demisia.

Chestionat despre un posibil Congres pe care să îl ceară colegii de partid pentru schimbarea lui ca președinte al USR, Dan Barna a spus că în cazul în care vor dori acest lucru, atunci va face un pas în spate.

„Instrumente statutare există și nu o să mă agăț de funcție, pentru că miza este să schimbăm într-adevăr România. Dacă vor considera colegii mei că soluția este ca Dan Barna să se retragă, pentru ca Alianța să aibă într-adevăr succesul pe care nu l-am furnizat eu acum, nu văd nicio problemă să fac asta. Doar că în momentul acesta consider că această campanie și-a atins niște limite dincolo de care, în contextul dat, în care am fost singurul candidat atacat structurat în toată perioada de campanie, sunt niște limite pe care le-am atins. Că se putea mai bine, asta fără îndoială. Felul în care am înțeles să fac această campanie mi-l asum. Vom vedea ce pași vor urma”, a explicat Dan Barna.

Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat, luni, rezultate parțiale oficiale, după numărarea a voturilor din 99,9% din secții, că actualul președinte Klaus Iohannis a obținut 37,49% din voturi, iar Viorica Dăncilă 22,69%. Dan Barna este pe locul al treilea, cu 14,7%.

 

Autor

Citește și