Dan Barna: România are un buget. Din acest moment începe marea provocare
„Din acest moment începe marea provocare”, spune vicepremierul Dan Barna după aprobarea bugetului.
Vicepremierul Dan Barna a declarat că cele două zile în care s-a votat bugetul au dovedit că există o majoritate parlamentară stabilă, o coaliţie de guvernare care şi-a propus să facă reforme.
„În momentul de faţă România are un buget, din acest moment începe activitatea de execuţie, începe marea provocare pe acele proiecte importante de care România are nevoie şi de care vorbim de 30 de ani”, a declarat Barna.
Acesta a precizat că bugetul a fost adoptat „în ciuda unei opoziţii în care s-au văzut voturi duble şi dorinţa aceea de a fura votul chiar şi când eşti în minoritate”.
„Votul de astăzi al colegilor din Parlament confirmă că din acest moment România intră pe execuţie bugetară pentru cel mai ambiţios buget de investiţii pe care România l-a avut vreodată.
Florin Cîţu: Cred că este şi o premieră
Premierul Florin Cîţu a afirmat, după aprobarea bugetului, că acesta este bun şi echilibrat. Cu acest buget începe reconstrucţia României şi urmează investiţii record, jumătate din fonduri europene, şi reformă, a afirmat premierul.
„Cred că este şi o premieră: un buget care trece prin Parlamentul României fără niciun amendament, arată foarte clar că suntem o coaliţie unită, puternică, pregătită să rezistă să reziste toţi cei patru ani de zile”, a spus Florin Cîţu.
Kelemen Hunor: Trebuie să vedem ţinte mai îndepărtate
În aceeaşi ordine de idei, vicepremierul Kelemen Hunor a spus despre buget că este foarte bine pregătit şi bine făcut, în aşa fel încât în acest an nu numai să fie redus deficitul la 7,1, dar să fie făcute şi investiţii în toate domeniile importante.
„Trebuie să ne uităm spre viitor şi să spunem că avem nevoie de bugete multianuale, trebuie să vedem ţinte mai îndepărtate în aşa fel încât o creştere economică şi o stabilitate, o predictibilitate economică pentru investitori să ne ducă într-o direcţie în care fiecare om va simţi că merită să muncească şi poate să facă un proiect pentru familie”, a spus Kelemen.
Bugetul de stat pe anul 2021 a fost votat, marţi, în Parlament, cu 234 de voturi „pentru” şi 170 „împotrivă”.