Dan Diaconescu, la „a 52-a prezență la DNA”: „Aș putea spune: Ponta, câinele de Ponta mi-a făcut-o!”
Liderul PPDD, Dan Diaconescu, contracandidatul liderului PSD Victor Ponta la Camera Deputaților, a declarat, luni, că Târgu Jiu ar fi sub teroare și că primul-ministru, împreună cu primarul orașului, ar controla toată zona.
Dan Diaconescu s-a prezentat luni dimineață, la Direcția Națională Anticorupție, la intrare el declarând reporterilor că „este a 52-a prezență la DNA”.
„La prima am și fost arestat, au urmat 50 de audieri în alte dosare și ca să-l citez pe procurorul Panait – Dumnezeu să-l ierte! – aș putea spune: Ponta, câinele de Ponta mi-a făcut-o!”, a mai spus Diaconescu.
Diaconescu a mai arătat că în drumul său spre DNA un taximetrist i-ar fi spus să nu lase „Olt-Crinul” lui Victor Ponta.
„Dar eu prefer și închisoare din nou pentru eliberarea Oltchim și eliberarea Târgu-Jiului. Această citare vine ca urmare a celor petrecute în Târgu Jiu. De vreo patru zile m-am mutat acolo, de vreo șase zile mi-am anunțat candidatura acolo și asta pentru a-l înlătura pe Victor Ponta din actuala clasă politică și pentru a scăpa poporul de unul din cei doi bandiți, ciocoi importanți, e vorba de tandemul Victor Ponta-Traian Băsescu, tandem ce face rău României”, a mai arătat Diaconescu.
Acesta a precizat că nu poate închiria restaurante, hoteluri, stâlpi sau colțuri de afișaj publicitar, caliicându-le drept represalii la adresa sa. „Ceea ce se va întâmpla în spate (indicând DNA – n.r.) mai puțin contează. Ponta a și declarat public că ar dori arestarea mea dacă s-ar putea înainte de alegeri ca să nu-l încurc la Colegiul 6 de deputat. Nu mi-e teamă, prefer să plătesc cu libertatea mea pentru eliberarea poporului român. Acum doi ani și ceva după ce am strâns un milion de semnături pentru legea celor 20.000 de euro am plătit cu patru zile de închisoare Acum după ce îmi permit să am aproximativ 29% făcute de adversari în Colegiul 6 probabil o să mai plătescu cu alte trei, patru sau zece zile de închisoare, oricum voi sta închis până pe 9 decembrie, când poporul român va ieși din sclavie”, a mai arătat Diaconescu.
Acesta a afirmat că „a încercat să închirieze la Târgu Jiu Hotelul Ana” despre care a aflat ulterior că este al primarului, „care are o combinație cu Victor Ponta.
„Acolo sunt numai proprietățile primarului și ale lui Victor Ponta. Este o adevărată teroare în Târgu Jiu”, a mai spus Diaconescu.
Liderul PPDD Dan Diaconescu a anunțat, în seara de 30 octombrie, într-o conferință de presă susținută în studioul OTV, că va candida pentru un mandat de deputat la Târgu Jiu, în colegiul în care candidează și premierul Victor Ponta.
În după-amiaza de 30 octombrie, la Biroul Electoral Județean Gorj, și liderul PSD Victor Ponta și-a depus candidatura pentru Colegiul 6, Târgu Jiu, la Camera Deputaților, declarând că nu știe cine mai candidează și că nu are nicio problemă „de contracandidați”.