16:08
Dan Nica a primit, luni, votul comisiilor reunite din Parlament pentru funcția de ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, cu 21 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”.
El a fost audiat de către Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor din Camera Deputaților și Comisia economică, industrii și servicii din Senat.
Nica este deputat al Partidului Social Democrat și a mai condus Ministerul Comunicațiilor în perioada 2000-2004, în Guvernul condus de Adrian Năstase.
De asemenea, el a fost ministru al Administrației și Internelor, în perioada 2008-2009.
Deputatul s-a născut pe 2 iulie 1960, în Panciu, Vrancea, este căsătorit și are un copil. Nica este absolvent al Facultății de electronică și telecomunicații din Iași.