Prima pagină » Știri politice » Dan Vîlceanu, SANCȚIONAT de Camera Deputaților cu 50% din indemnizație, după BĂTAIA din Parlament

Dan Vîlceanu, SANCȚIONAT de Camera Deputaților cu 50% din indemnizație, după BĂTAIA din Parlament

Dan Vîlceanu, SANCȚIONAT de Camera Deputaților cu 50% din indemnizație, după BĂTAIA din Parlament

Membrii Biroului Permanent al Camerei Deputaților au aprobat, luni, propunerea Comisiei Juridice în cazul lui Dan Vîlceanu, de a i se aplica deputatului sancțiunea maximă de reducere cu 50% a indemnizației și limitarea la 10 secunde a luărilor de cuvânt în plen, după conflictul cu Florin Roman, din 21 mai.

Biroul Permanent al Camerei Deputaților a aprobat propunerea Comisiei Juridice de sancționare a domnului Dan Vîlceanu cu sancțiunea maximă de reducere cu 50% a indemnizației (pe o perioadă 6 luni) și limitarea la 10 secunde (pe o perioadă de 3 luni) a luărilor de cuvânt în cadrul plenului. Sancțiunea se aplică de azi”, a anunțat Gabriel Andronache, liderul Grupului deputaților PNL, citat de Mediafax.

Andronache a precizat că sancțiune vine în urma „comportamentului violent” al deputatului neafiliat Dan Vîlceanu, față de fostul coleg de la PNL Florin Roman, la ședința de săptămâna trecută a Camerei Deputaților.

Liderul Grupului PNL a adăugat că va continua să propună înăsprirea regulamentelor de funcționare până când „vom exclude orice formă de violență din comportamentul parlamentarilor”.

Grupul parlamentar al deputaților PNL a dezavuat în permanență comportamentul violent, sens în care a inițiat toate proiectele de modificare a regulamentelor – împreună cu partenerii de coaliție – prin care sunt înăsprite sancțiunile aplicate pentru comportament inadecvat în exercitarea calității de parlamentar. Vom continua să propunem înăsprirea regulamentelor până când vom exclude orice formă de violență din comportamentul parlamentarilor”, a mai sous Andronache.

Comisia Juridică a Camerei Deputaților s-a reunit de urgență și a dezbătut chiar pe 21 mai sesizarea lui Florin Roman, ca urmarea a „incidentului” produs de deputatul Dan Vîlceanu.


CITEȘTE ȘI:

Citește și