Dan Voiculescu spune în declarația de candidatură că a colaborat cu Securitatea. Precizările cu asterisc ale fondatorului PC
Obligat să aleagă în dosarul de candidat la parlamentare între varianta de a fi colaborat și a nu fi colaborat cu Securitatea, conservatorul Dan Voiculescu a declarat că a fost colaborator al Securității înainte de 1989, precizând expres că „în prezent este deschisă o acțiune în justiție pentru revizuirea deciziei de fond”.
Declarația pe propria răspundere din dosarul său, depusă la Biroul Electoral Municipal, arată că Voiculescu a admis, pe 17 octombrie, colaborarea cu Securitatea ca să nu poată fi acuzat de fals în declarații în condițiile în care există o decizie definitivă a instanței în privința colaborării sale cu fosta Securitate.
Fondatorul PC precizează, cu asterisc, la finalul declarației: „În prezent este deschisă o acțiune în justiție pentru revizuirea deciziei de fond”. Cel mai probabil, Dan Voiculescu, declarat colaborator al Securității în martie 2011 prin decizie definitivă și irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se referă la contestația pe care a făcut-o la CEDO.
Voiculescu a fost deconspirat de CNSAS în 2006, sub numele conspirative „Felix” și „Mircea”.