Dăncilă, atac la trădătorii din PSD: Îi ține împreună setea de putere, ipocrizia
„Nimeni nu ne va putea lua vreodată puterea și voința. Nimeni nu va reuși să ne distrugă și să ne elimine! Oricât s-ar chinui să ne blocheze, să ne slăbească sau să ne dezbine, oricâți de Iohannis, Ponta și Tăriceanu s-ar mai ivi, noi suntem aici și nu putem fi doborâți decât atunci când vom renunța, când vom depune armele”, a spus sâmbătă Viorica Dăncilă.
„Eu nu renunț, nu dau înapoi, nu mă dau bătută în fața celor ce vor să ne doboare! O să lupt cu toate forțele împotriva lor, acești barbați ascunși în Palatul Cotroceni sau Casa Poporului, în spatele unor parlamentari lipsiți de conștiință. Ei sunt tari doar la votul dat de trădătorii vechi și noi. Dar noi vom fi tari la votul adevărat. La votul dat de români! (…) Nu îi unește nimic bun. Îi ține împreună setea de putere, îi țin aproape ipocrizia și lipsa de principii, îi animă dorința de a vedea partidul nostru la pământ.Atât. Dar nu vor reuși, pentru că, prin ceea ce au făcut acum, ne-au deschis calea spre o luptă deschisă, fără menajamente și fără bariere, împotriva lor – a impostorilor, a trădătorilor, a mitomanilor – pentru a-i zdrobi în alegerile de anul acesta și de anul viitor!”, a ami spus Dăncilă.
Iar atacurile au continuat: „Se vor sfâșia unii pe ceilalți până nu va mai rămâne nimic, iar noi vom fi tot acolo, să înlăturăm această adunătură de profitori și să venim din nou la guvernare!”.
Și Lia Olguța Vasilescu a vorbit, în discursul său, despre trădători, arătând cu degetul spre Victor Ponta.
„Vă imaginați scena cu Cîțu și Caramitru lucrând la buget. Tragic e altceva. Că un partid care a luat 20% trece la putere și un partid care a luat 40% trece în opoziție. Cum s-a întâmplat asta? Prin trădarea lui Victor Ponta care ne spune că are sute de mesaje de la pesediști. Eu zic să se uite în frigider că acolo vede mesajele noastre. Și dacă tot îi plac fabulele lui La Fontaine, aș vrea să îi aduc mainte de fabula lui Grigore Alexandrescu- „Toporul și Pădurea”: Un bătrân merge să taie stejarii din pădure și nu poate pentru că toporul nu avea coadă, dar găsește un stejar dispus să dea din trunchiul său pentru a se face această coadă de topor. Cu cozile de topor și cu echipa lui Barna, acest domn înalt ca bradu…și mai era ceva ca gardul, dar nu îmi aduc aminte ce, care s-a oprit cu educația la clasa a VII-a, ne vorbește despre meritocrație. Aceștia oameni au dat guvernul jos. Și ei trebuie de marți să vină la guvernare”, a spus Lia Olguța Vasilescu.
În momentul în care a fost pomenit numele lui Victor Ponta, social democrații aflați la lansarea programului de candidat al Vioricăi Dîncilă, de la Romexpo, au huiduit.
Victor Ponta a atact-o joi, în plenul Parlamentului, pe Viorica Dăncilă, citînd din La Fontaine: „nu există om atât de deștept încât să îl convingă pe un prost că e prost”.
În schimbul de replici, Viorica Dăncilă a spus, tot în Parlament: „Domnule Ponta e greu să vă răspund, dar pot să afirm un lucru cu tărie. Nu o să trădez niciodată acest partid. O să am puterea să stau în picioare, chiar când acest partid trece printr-o criză. Nu o să îmi dau demisia pe Facebook și din funcția de premier, fără a discuta cu colegii de partid. Domnule Ponta, aveți cel puțin bunul simț, vorbiți totuși cu o femeie, știu că nu respectați pe nimeni și aveți totuși respect pentru o femeie, dacă nu aveți pentru un prim-ministru”.